LaCotzumeni

Intraram azi in casa, dupa 9 ore de afara.
Cum intraram – vazui lalele, apoi pe masa – alte flori, in bucatarie – alte flori…numa’flori, in sacosa, dupa 6 ore 3 scofalcite de lalele, pe noptiera o superba zambila (desi le detest) craftuita de fii-mea la scoala cu movul care ma lesina/readuce din sul de hartie de bucatarie.
Langa televizor – un trandafir galben, pe jos – plante de ale mele pe care le-am bagat in sedinta foto cu ca sa arat ce lumanari minunate fac eu.

Acum, sperand ca ati inteles opulenta florala in care ma scald, ce vreau eu sa zic e ca – daca analizez putin – unele lalele ne cersiram prin mall, la niste oameni ce faceau carduri de reduceri, ca noi, cateva mame, sa putem face poza reprezentativa de amazoane-n prag de 8 (disculpandu-ma, eu fusei constincioasa si facui si card sa le dea oamenilor la numar).

Pe unele le-am cumparat eu, bine, ipotetic, ca dupa ce le am arvunit, am realizat ca n-am bani si
Intraram azi in casa dupa 9 ore de afara.
Cand intraram…vazui lalele, apoi pe masa alte flori, in bucatarie alte flori…numa’flori.
Ma apucai sa desfac papornitele, in sacosa, dupa 6 ore, 3 scofalcite de lalele.
Pe noptiera superba zambila (desi le detest, craftuita de fii-mea la scoala), din movul care ma lesina si readuce, din sul de hartie d bucatarie.
Langa televizor un trandafir galben, pe jos plante de ale mele folosite in sedinta foto cu ca sa arat ce lumanari minunate fac.

Unele le-am primit conjunctural.
Zambila creponata e plina de dragoste.ca momentan, asta e Universul stiut.

Ce vreau eu sa spun sunt mai multe lucruri.

Poti sa ai casa goala si inima plina, precum
Poti avea casa plina si inima goala, precum
Poti avea si casa si inima goale sau
Poti avea casa plina si sa lipseasca fix gestul pe care tu-l prioritizezi sau
Pe care consideri ca-l meriti si sigur asa si este.
Poti fi bucuroasa cu niste flori din sant sau
Te poti pacali fugind de autenticitatea si de ce esti in gandire si speranta
Cand DOAR TU
Poti avea Universul.

Vorba aia “Just do it” si nu renunta, a fi femeie mi s-a parut intotodeauna arta ca sa nu zic “the shit”.

Cu iubire inainte!

Gatind…avusei asa o revelatie, stiti care e unu din marile dezavantaje ale relatiilor?
Puneti-va pe gatit si poate aflati ;).

Eu aflai, ma’ cand te pui la masa cu un o ea, un el, o mama, un frate, un copil etc trebuie sa ai si tu o simetrie si a taietura a ceea ce pui in oala.

Cate sudalmi mi-am luat euu, in facultate, de la vechiul prieten Mihai ca taiam cartofii, cica simetric in ciorbe…da inteleg, timpul de fierbere, dar la ce bun sa mi bat caputul!

Parca vad in fata ochilor fete strambacioase ca exista sos in mancare si indrazneala de-a patrunji treaba.

Bai, taticule, si cand iti permiti “liuxul” sa faci pentru tine cum vrea ganduletul tau, bagi si culoare si asimetrie si marar cu tije.

Cu iubire inainte!

Din 2006-2007, cand era în meniu, n-am mai ascultat Regina Spektor decât cand ma năpădea.
Cand ma si cum si de cate ori ma năpădea, no astea tin de intimitate ;).

Ieri din senin o aud. Ok.
Azi o aud. Ok.
(desi se auzea fizic undeva, nu in inchipuire).

Universule, ce ță?

Eu, romanticoasa din fire, daca nu era pățania de dupa, – se facea ca ma gândeam la aceste aspecte și la altele și mergeam agale spre casa cu parul în vânt, oprita la semafor cu ochelarii subdimensionati dioptriile necesare, cand se facu verde la mașini eu vazui la mine si ma pornii agale in inul fâlfâiend cand ma desteptara din reverie claxoanele -, i-as fi dat o nota de Love trimisa din eter.

Universule, șezi potol și nu umbla cu mine cu asa subtilități!

Cu iubire inainte!

Am fost saptamana trecuta la o deblocare de spate, ceva complex.
Dupa “procesiune” mi s-au comunicat niste restrictii alimentare:
Eu, trezindu-ma intreband:
– dar sa car am voie?
– ce, saci de ciment?
(cu gandul la indatoririle pe care mi le fac singura si din dragostea mea de flori)
– nu, de pamant.

Atat!
Cu iubire inainte!

Luai Nervocalmin si inima tot se zbuciuma, mi se pare ca “ne-a trecut glontul pe la ureche” e neadecvata contextului, mai potrivit ar fi, a trecut glontul prin noua ca prin urechea preamaritului presedinte american.
Pisicii primira pliculet.
Copilul va primi inghetata, bine azi e ziua cea mare, e doar o coincidenta ca fiind dupa alegeri.

Dezbateam cu un grup de prietene alegerile si printre altele ii zic uneia dintre ele, aplica si tu la X ca am auzit ca-i firma cumsecade si ea-mi replica:
– pai ma Mados, am auzit ca trebuie franceza si eu-s la nivelul Simion (ma si gandeam ca pe langa C1, A1, DALF etc ar merge si o semioneasca).
Picai pe jos, dar ridicandu-ma imi amintii ca l-am judecat rau si m-am certat cu prieteni, le cer scuze pe aceasta cale, ca m-a pus sa-i votez bugete pe exclusivitate si a dezertat. Poate ca e bine ca a facut-o.

Am realizat inca o data ca daca n-am fi creativi si cu umorul la noi, ne duceam dracu’ de mult, cel putin unii din noi.
Am mai dat “urmareste” la cativa si “nu mai urmari” la alti cativa.

Dar ce vreau eu sa zic de fapt e cu totul altceva.
Degeaba ne-am unit acus pt. 2 saptamani, daca:
– faci ditamai scandalul cand te-a atins un copil cu piciorul in RATB
– te strambi cand un copil iti mangaie animalul cand acesta intinde gatul
– cand doresti raul vecinului
– cand n-ai pic de empatie singandul ti-i doar la tine, pe scurt, ca exemple-s pana maine – degeaba, tu, batista, imi face inimioara in cafea daca mi-o servesti cu sila.

M-am uitat asa-n jur, nici nu ne mai dam seama cat de rai am devenit.
Am fost saptamana trecuta cu mama, cu o doamna de 50+ plus si cu fii-ca ei la ecleruri, acolo la 26 RON unu, unde ai avea o pretentie la decenta. Si respectiva persoana care se ingrija de noi era tare suparata si i-am zis – eu am venit sa servesc dulce, nu supararea dvoastra, oti fi obosita, dar nu asta e calea.
Am stat mult acolo, urmatoarele ore s-a comportat prea bine, a realizat ca de oboseala nu-si mai dadea seama si fusese pe aratura. Suntem prea obositi, surmenati, stresati…

Eu cred ca inainte de educatie si tot ce reprezinta mecanismul asta de la stat fara bunatate si iubire n-avem scapare, ne ducem dracu (ca tot mai nou vad ca totul e despre credință nestramutata, injuri ca porcul si jignești, dar ești iubitor se Dumnezeu…).

Inteleg ca se contesta alegerile, maine iau si Nervocalmin si D si Magneziu.

Cu iubire inainte!

De mai bine de un an vreau sa scriu asta, e posibil sa o fi scris-o, dar nu conteaza, daca e sa fi fost, o sa am mai multe scrieri ale evenimentului.

Facand curatenia pascala am mai mutat si sters de praf chestii, cand am pus mana pe el, am zambit la aducerea aminte.

Acum o bucata buna de vreme am fost la concert in Expirat, Om la luna.
Sublim, cum stim. La sfarsit trec sa o salut pe Bianca si-mi pica ochii pe un poster asa “black-black-putina lumina”, asa de buna-voie filosofica.Il adjudec.

Eram cu o amica tanara tare, cum in Expirat se terminase treaba, ne hotaram sa ne mai “educam” in Centru’ vechi.
Eu fiind mai in etate nu mai stiu birturile. Club A nu mai e, Fire e ceva terasa, tresar la numele El Comandante, purcedem, stat 10 minute, plecam.

Nu stiu cum ajungem spre Dambovita in ceva birt asa pe colt. Intram. Punem hainele agatate cumva sub tejghea si prind si posterul acolo.
Nu trec cateva secunde si vad un tanar asa cu un saxofon care se tot plimba agale si sufland cu stradanie…hop, niste servete-n cap…hop, mi se desfunda urechile…manele, fratiorul meu.
Comandasem, hainele-n cui, sa stam sa ne desfratam, zic.
O tipa pe bar, alta foarte “sumarel” costumata cu niste vesminte de latex “ros” pe ea, coada-n varf de cap etc ne tot dadea cu cate un servet in cap.

Usor ingandurata, vadit consternata, ma uit in jos si nu vad posterul!
Ce tza nenica!? (posterul ca posterul, ca nu ne atasam de o foaie de hartie, dar el venea cu o stare, cu un moment, cu o traire).
Ma apuc sa scurm, dau hainele la o parte – nimic, ma uit la oamenii de langa – nimic, intreb amica -nimic, si ma apuc de servetele – le sutez stanga – nimic, le sutez dreapta – nimic, ma uit pe bar – nimic, intreb ospatarul – nimic, intreb langa – nimic, din aer alte servetele – ca ele ne lipseau in scenografie, ma uit pe mesele de langa – nimic, dau efectiv pe un spatiu maricel toate servetelele la o parte (plina de nervi) – nimic.
Domnule, erau stive de servetele…asa ceva!
Ma opresc ca asa m-a invatat pe mine o sefa din “Frantia”, cand nu vezi nici capatul, nici tunelul, te opresti si/sau desenezi si va veni.

Oprindu-ma, fara a fi sententioasa, osanditoare sau rea ma uit in jurul meu, mai chiar n-avea cum sa dispara, n-avea cum ca nu se potriveau genurile…

Ma mai uit o data, iau o gura cat juma’ de pahar si dau un picior de nervi in servetelele vietii, adunate iar pe podea si-l vad pe ciment botit.
Nu inteleg cum a aparut…am cautat acolo de 100 ori dand tot la o parte.
L-am luat botit rau…povestea a mers mai departe, si mai mult saxofon, latex, microfon printre noi si altele.

Am plecat acasa cu botitul, cel putin un membru e chiar indoit binr. L-am lasat pe mobila. Cred ca a trecut mama pe la mine l-a luat si lipit cu scoci de perete, sa-l indrepte, probabil.
Acum ca urma sa scriu, am scos scociul (sa nu par chiar de la Coltesti) si l-am pus la arta sa dea si bine-n poza si pentru ca acolo ii e locul.

Cu iubire inainte!

Pilda: in 2024 se purtau servetele nu doar in buzunare, bai si bucatarii!

In autobuz, ea topaind, sania langa noi.
– Uite mama, oamenii nu se bucura de zapada.
Uita-te, numai noi doua ne bucuram.
(Imi fu rusine, ca si eu ma uitam in gol si eram in gandurile mele).
– Cum asa?
– Uita-te, nu se uita la ea. Si o mai si arunca la gunoi…
Dupa 1 minut, macar bine ca o arunca pe aia murdara de pe jos.

Cu iubire inainte!

Ninge de ieri, fiica mea ceru repede sa-i faca o scrisoare lui Mosu’.
Ii aratai literele si scrise rapid – Draga Mos Craciun – Arya.
Decupa, facu inimi pe spate.

Acum e acum…se duse la geamul intredeschis si o arunca…
– Ce faci, mama?
– O pun aici sa o ia vantul sau poate vine chiar Mos Craciun s-o ridice.

Asta acum 10 minute, intre timp se duse si mai verifica ce si cum ;).

Cu iubire inainte!

– Mami, stii cine e Romeo?
– Cum sa nu!
– Cine?
(eu impozanta si luad alura de femeie desteapta).
– Iubitul Julietei din opera cu acelasi nume by William Shakespeare si cei cu casa cu balcon in Verona.
– Nu, mama.
– Vreau chipes de al tau, Ary?
– Neah.
– Dar?
– Purcelul lui Stefi, mami, de la mamaie si tataie.
Ce nu-l mai stii?

– Mami, exista Dumnezeu?
– Nu stiu, mama. Tu ce crezi?
– Ca nu exista.
– Pai?
– Pai…daca exista te ajuta sa faci curat.
Uita asa, da. Te ajuta.