Viata alaturi de un animalut

Noi nu suntem perfecti, care are unghiile moi, care are monturi, unu-i cu nasu’ prea lung, care-i cu acnee, care cu neuroni mai putini, care albeste prematur, si tot asa…

Asa ca nu-l verifica cu sublerul, ia un pricajit, poate dai si o sansa la viata. Eu am un olog [cu el am descoperit si dezvoltat dragostea pt. pisici (l-am luat pt. 2 saptamani, are la noi 2 saptamani, o luna si 4 ani) si unu surd (initial n-am stiut ca e)].

Ce n-avem noi: tot pamantul in flori, nici un cearsaf si/sau perdea negaurite, canapeaua turcoaz neteda (cu toate ca e facuta din material antipisici, dar cat sa si rezisti), miros placut in casa intotdeauna, toti pantofii fara zgarieturi, nici un obiect vestimentar negru fara par, nici o vaza intreaga, liniste noaptea, liniste ca nu-i gasesti sau ca se plimba pe balustrada balconului, totii banii-n buzunar (au si ele nevoi), posibilitatea sa dam drumul la aspiratorul automat si el sa termine programul, posibilitatea sa plecam fara a ne ploconi la cineva sa vina la 3 zile in vizita, cartile neroase pe alocuri, lipsa grijii sa nu-l inghizi in frigider/masina de spalat etc, lipsa grijii ca ceaiul fierbe singur pe foc, vreun cablul neros, usile intacte, locuri fara par pisicesc. O mai fi si altele, dar cred ca am surprins esentialul.

Ce avem noi: o dragoste nemarginita izvorata din sufletul lor (cand aveam unu’ nu puteam sa adorm fara sa stea pe mine si sa ma pupe jumatate de ora, ma exaspera. Acum ca-s 2 si dorm impreuna noi nu mai prezentam interes, dar nu exista dimineata sa nu atace usa sa vina la tine in camera. Adaugam – dormitul pe tine, in capul tau, pe mana, la picioare, pe burtoi); momente de un amuzament teribil (cand se dau pe floare ca pe o tiroliana, cand isi ard mustata la cuptor, cand fugaresc o musca sau un punct, cand beau apa din cada, cand se ascund, cand se bat); faptul ca-ti dau o importanta don’ne – negresit, zi de zi, ne asteapta la usa (al mare, surdul nu) si se plimba cu tine prin toata casa; atasamentul – cand facem valiza, se baga si ei in ea, cand ne intoarcem din calatorii nu ne baga in seama cu zilele; comunicarea – uneori miauna pana ii vorbesti ca unui om; cunoasterea – stau la fereastra sau la geamul masinii si studiaza ce e afara; jocul – cu mainile si piciarele tale, cu parul tau; animatia – chiar daca in casa sta mai mult de un adult, uneori, dupa munca, nu esti animat, cu ele ai spectacol gratuit si ai si senzatia ca ai o casa foarte vie; faptul ca cersec dragoste si tu o poti oferi si multe altele.

In multe cazuri ramanem prea legati de lucrurile materiale – sa avem, sa aratan ca avem, sa strangem, sa chibzuim, sa pastram intact – la ce folos, totul se degradeaza pana la urma (eu zic, dar si eu sufar cand vad o dunga pe mobila sau orice e imperfect, dar te obisnuiesti sa traiesti si altfel), dar un animal chiar iti poate schimba starea de spirit si viata. Oricat ai fi uman te face si mai uman, eu chiar ziceam zilele trecuta ca n-as mai trai fara pisici si acum 4 ani afirmam ca nu-mi plac.

Tu le ajuti ca le oferi un acoperis, dar si ele-ti dau inzecit, nu se lasa mai prejos.
De mult imi doream sa scriu asta, asa, ca o multumire lor si ca, poate, incearca cineva sa vada cum e.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *