Ora mesei

Am un bebelus in dotare. C-o doare, ca n-o doare, cand ne punem la masa vrea si ea afectiune. Afectiune sau altceva, nu stiu, dar vrea in brate. Si nu-mi vine sa profit culinar de una-alta si ea sa planga de una singura si drept urmare o iau in brate.
Bine, bine, dar cum ramane cu mine, ca ma aflam la masa ca-mi era foame-foame. Pe langa foame-foame, de obicei mi-e si pofta-pofta.

Si dupa ce meditai cateva secunde imi perfectai o schema, ea pe umar, pe cot, sub cot, oriunde tinuta cu o mana si cu o mana ne ocupam de gura flamanda. Si uite asa pusei pe ea ciorba de rosii, ciorba de vacuta si sosulet.
Ieri, de foame, incercam sa mananc niste cirese, bineinteles. Si cum se tot foi se trezi cu un sambure in cap si cu o codita pe piept.

Si toate astea n-ar avea nici o relevanta daca nu ma faceau sa ma gandesc la dragoste, la caldura si la bataile inimii si la ce lipsite de relevanta sunt restul lucrurilor.
Ce conteaza restul cand esti la propriu lipit de inima cuiva, cand simti ca nu poate face altceva fara sa te stie pe tine bine si in siguranta? De ce apropierea calmeaza totul, pana si durerea? De ce ia diferite forme, dar nu ne paraseste toata viata?
De ce avand-o suntem mai impliniti, mai sanatosi, mai fericiti?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *