Uitam sa traim, de grija

Am observat ceva trist…
Am vazut niste copii care au petrecut cateva zile impreuna. S-au jucat, faceau numai activitati comune, se bucurau de moment.
In clipa despartirii erau unii langa altii si discutau.
Unii ramaneau, altii nu.
Cu cateva minute inainte de despartire aud:
– si voi plecati acum? (se perindau bagaje pe scari)
– da.
– a, da?
Ei intr-o saptamana nu au avut timp sa discute acest subiect. Au trait momentul si frumosul clipei.

Daca eram eu sau majoritatea adultilor, stiam inainte de a ajunge, cand pleaca si jumatate din vreme ma gandeam doar la despartire si petreceam in amaraciune!

Ma uit la fata mea, urla din toti rarunchii si cand pun mana pe ea sa o ridic in brate, pana sa ajunga-n brate, zambeste si doar lacrimile pe obraji mai denota o tristete apusa.

Cand uitam sa traim prezentul?
Chiar ma intreb ca tare mi-ar placea sa aflu cand incetam sa traim!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *