Perseverenta cu masura

Mai toata viata am auzit din astea asa, cum ca laurii-s pentru cei care insista, cei care nu se dau batuti, cei incearca pe toate caile, cei car construiesc singuri o fereastra daca li s-a inchis usa si alte asemenea.

Apai mie cand imi intra ceva in cap nu ma las.

Avem premisele, acum povestea.

Vad o piesa de teatru ce continea sfarsitul lumii, dragostea care rezista, sarut, nimic mai presus, ceva rezistent, sentimente care dainuie si apocalipsei etc.
Mama, zic, asta e perfect, sa vada si cel din stanga sau dreapta mea ca s altii carora le iese inima din “pieptus” de atata pasiune. Doar – din orice avem ceva de invatat.

Zic- sa purcedem cu bilete, n-apuc, nu ma las:
– rup google
– sun
– intru pe site-ul teatrului
– in sfarsit FB. Acolo discut cu un om deosebit care imi comunica ca mai e un loc.
Mi se spune ca mai sunt bilete maine, ma tangui ca n-am cu cine lasa copilul si domnul, extrem de cumsecade, imi mai gaseste un bilet
(ca o paranteza in paranteza, cand intalnesc oameni asa traiesc o urma de speranta despre Omenire).

Atat de fericita eram!

Ajungem la piesa, flancati la dreapta. Incepe piesa, dans, dans (nu-s asa de priceputa sa zic faca era pantomima).
Minutele treceau greau, eu asteptam sa vorbeasca, nimic de acest gen nu se intrevedea.
Flancati la stranga.
Asteptam.
Unde-s replicile, cum vedem noi ca dragostea puternica exista. Nimic, nimicrl.
A fost numai muzica si miscare scenica cu simbolistica.
Vreo 40 minute am asteptat un cuvant, un semn, nimic, cum eram in centru, doar am asteptam. Apoi doar am asteptat finalul…

Ce inseamna setarea asteptarilor, poate daca n-asteptam o intelegam altfel, dar asteptand n-am facut decat sa ma frustrez…

Dar ce voiam eu sa spun?

Voiam sa spun, in lumina ultimelor evenimente, ca e bine sa perseverezi (primul sut in fund nu inseamna nimic), dar daca destinul iti trimite semn dupa semn, poate n-ar fi rau sa-ti gasesti alta menire.

Zic si eu, na, nu dau cu parul!

Copilul si revolutia

Desi eu nu prea am asa multe amintiri care sa-mi vina in cap din frageda existenta, joi (e limpede de ce) mi-am amintit viu ceva.

Aveam 7 ani si 4 luni si eram la Coltesti, la tara, unde am crescut pana la varsta scolii cand, probabil, din radioul roz prafuit, forma de triunghi asa alungit si apoi triunghi (era sa zic ca o prajitura de la Slobozia, dar imi veni o comparatie mai internationala in cap – ca Toblerone, dar fara compartimente), s-a auzit ceva, nu mai stiu daca am inteles eu sau mi s-a explicat.

Urmatoarea scena – maica Ioana rezemata pe o “corlata” (era asa ca un mic “pritvor” a unei constructii ce semana cu o hota a zilelor noastre peste un cuptor din caramida si lut unde, evident, se coceau bunatati) plangea rau. Iar nu mai stiu daca mi-a spus ea ceva, daca am auzit eu, nu conteaza, cert e ca am “inteles” ca se intampla ceva.

Stiu ca si acum ca ma trezeam noaptea si ma gandeam ca atunci cand vin sa ne impuste la poarta (ca la Coltesti, daca nu te stiai cu omul bine, strigai la poarta ca poate era cainele liber) eu o sa ies prima si o sa le zic:
– Nu ne impuscati pe noi, noi suntem multumiti, avem lapte acru, branza, gaini, faina, ceapa, oua etc.
Apoi iar ma mai trezeam si repetam cele de mai sus ca sa exersez si sa scapam cu viata.

Acum vazand zeci de copii la TV ma gandeam ce o fi in capul lor…stiind ce a fost si la mine-n cap…fara ca eu sa aud un glont, un tanc, un bombardament, o cladire cazand, fara ca eu sa ma despart de cineva, sa fug de acasa, sa vad si sa simt teama si altele.

Ma mai gandeam, care ar fi justificarea acestui razboi? Aia simpla (nu ca ala cu ala, alalalt, ca peste ocean, sub ocean, ca trufie, ca mandrie, ca nebunie, ca bani; ala de genul cauza-efect) pe care sa i-o zic si eu fii-mi de 3 ani daca ar trebui sa fugim si ea sa inteleaga si in capul ei sa formuleze si ea ceva ce ar putea-o sa-si infranga teama si sa reziste psihic. Dar cum sa reziste fara tata, fara familie, fara animale etc…

Spunea o prietena care cu asta se ocupa ca “totul poate porni de la parenting prost” si as mai adauga poate ca un pic de iubire la timpul ei si de la persoanele vizate ar schimba vieti, mentalitati, umanitatea…

Din spumoasa mea viata noua, “pastilute”

Pastila
Acum fix 1.5 ore pleaca fata cu tac-su la gradinita unde are voie sa ia un obiect cu ea.
La 3 minute dupa, cum turnam cafeaua in ceasca mea preferata (una din ele), suna interfonul. Hopa, tresalt de bucurie, zic – venira cartile lui Malaele.
Cu voce bucuroasa raspund la interfon, da. Aud o voce:
– Chilotii lui Bunny Isabell.
10 secunde dupa, cautant chilotii, imi ziceam, sa mori tu ce ai ajuns la aproape 40!

Pastiloaie
Ieri la Therme, la plecare, scot hainele din “fiset” si cu ochii la ele realizez ca nu mai aud VOCEA pe fundal.
Las tot si plec dupa, nu fac 2 pasi ca o vad in 4 labe bagand capul in cabinele unde se schimba oamenii.
Ma duc repede si o iau de acolo si incep mustruluiala.
– Bine mai Ary, nu e frumos, este intimitate, acolo se schimba oamenii etc etc etc.
Vedeam ca rumega informatia, apoi imi rapunde plina de dezamagire.
– Mami, nu era nimeni.

Pastiluta
Dimineata unu cu nasul in fundulu copilului.
– Facu caca.
– Nu facu.
Ba facu, ba nu, ba asa ba asa, iar nas in fund, verificare etc.
– Ary, facusi 1 part?
– Nu, nu, 2.

Pastilosenie
Cadru, iarna, drum lung de parcurs.
Protagonist 1 – Mama, ce de ceata!
Protagonist 2 – Chiar ca e, ceata!
Copil – Ute mami, dul-ceata!
Trece 1 zi, seara, in masina la amurg, senin.
Copilul de nicaieri – Ute, afala nu mai e dul-ceata!

Iz de mozzarella

O zi plina, chiar plina ochi, as zice!

N-o sa ne oprim acum la toate detaliile si aventurile, dar mentionam asa-n treacat vreo patru!

Apostrofarea unui oarecare
Dis de dimineata, la o cafenea, un june a tinut sa faca morala modului cum imi cresc eu copilul care vorbea tare fiind bagata in seama de o familie de tineri.
Poate l-as fi inteles daca dumnealui n-o menaja pe o doamna cu casti care lucra acolo si vorbea tare si o acoperise pentru o secunda copilul meu! De n-o mai exista cafea-n univers acel prag nu-l mai trec.

Apostrofarea plina de iubire
La ceasul serii, fata se tot gudura pe langa mine.
– Mami ce bausi?
Eu trasesem la masea niste belgiana.
– Bere.
– Mami, mirosi!
In gandul meu – Nascatoarea ta de copil!

Si toate acestea au fost spuse pentru a ne duce la adevaratul subiect.

Intoarcerea de la gradinita
Pe drum,venind acasa, cu capul uitandu-ma cum sa gasesc loc prielnic pe trotuar, aud:
– Mami ce ma doare burta, vomit!
Eu, mama panicii, pun piedica la carut si ma duc in fata:
– Unde mama, arata-mi acum! Scuipi?
Cand ma uit in diagonala vad farmacia si zic:
Vrei o acadea de aia dulce cum ti-am luat acum cateva zile pentru gat?
– Da!
– Bine, primesti una pentru ingeniozitate!

Mozzarella si al ei iz
Ajung la un Mega si dau repede sa iau paine, mango si invartindu-ma de cinci ori dupa un suc rosu pe care-l gasesc doar la “Mega-urile” mari vad mozzarella de aia la cutiuta cu vreo cinsprezece-douazeci de bucatele in ea.
In viteza, cer scuze unei doamne care se uita din fata geamului, flexez genunchelul si iau in mare viteza cutia de pe raft.
Simt ud, cand ma uit in jur – eu plina de apa si femeia plina pe geaca de aceeasi apa!
Ma uit la ea…descumpanita!
– Vai doamna, ma scuzati! Cutia era sparta!
– Asta lipsea, a ce miros eu acum? A branza!
Analizez situatia, femeia chiar era foarte ok, dar normal ca situatia era cum era si ma trezesc zicand:
– Sa stiti ca este mozzarella daca va intreaba cineva ce parfum “purtati”!
Radem amandoua si-mi povesteste dumneaei ca la intrarea-n magazin era o banda de plasic si-i fugise tocul si cazuse cu cateva minute inainte, apoi continua, trebuie sa ma grabesc acasa ca cine stie ce se mai intampla!

Relatii

Ma gandesc la relatii, dialog, comunicare…si mi-am dat seama cat dialog mental am eu cu tot ce ma inconjoara fizic, cu evenimentele etc.
-nu ma spal acum cu tine, il folosesc pe asta ca e mai catifelat.
– nu ma ridic acum ca-mi e lene, dar totusi ce te-as vedea ca ai atatea premii luate!
– nu te dau acum, te mai port o data si daca nu ma simt comod cu tine ne despartim.
– te pun la cuptor ca am pofta!
– daca te iau inseamna ca trebuie sa ma duc si la xuleasca sa te duc!
– cartea asta o pot face cadou lui y!
– daca ajung in bucatarie sigur “trag” o bomboana!
Ce tare chestie! Cate planuri, mutari, permutari poti face si nimeni sa nu stie de lumea din capul tau!

Cred ca ar fi obositor sa primim replica inapoi!

Paza buna trece primejdia rea

Neata,

(Intrarea in scena: Ieri sau alalteieri i-am dat fetei o conserva de porumb. N-am mai vazut-o prin casa, dar m-am luat cu altele si am uitat de ea).

Revenind in prezent.

Azi dimineata, cu capul in cada, cautand sa potrivesc apa sa o spal, ma trezec cu fata ca face o miscare brusca, jur a la James Bond, si deschide capacul (acolo unde se sta cu fundul) masinutei din imagini.
Pac, cu o miscare ca cea dinainte scoate porumbul!

Ma uit uimita si-i zic – bine ma, mama, acolo pui porumbul?! Si vine raspunsul:

Da, mami, ca-l mancau pisicii!

(Iesirea din scena: cei doi pisici, pana acum jumatate de an mancau cel mult carne de vita si somon. De la perseverenta unora mananca paine prajita, porumb…)

O fapta buna

Plecam la intalnire la restaurant, eu cu fii’mea, ne intalneam cu nasa ei.
Urcam in masina – fata in sistem, bagajul si carutul in portbagaj.
Se agita de numa’, mai vorbea cu “nonmul” de la volan, mai flutura o mana etc si ajungem la restaurant.
Iau bagajel si cand dau sa plec ma striga omul de la Uber si mi arata asa niste trente (se folosea la Coltesti) albe:
– Doamna, sunt ale dvoastra.
– Ba ale mele, nu.
Cu “nu”-ul in gura recunoscui pijamaua fetei si un tricou pe care ea le depozitase in carucior.
Amuzata, merg la restaurant. Mai cu ciorba-n gura, mai un sprint dupa fata, mai un cartof, mai un sprint, plecaram spre parcul Tinerutului.

La un moment dat constat ca nu mai are papusa de 35 cm in carut.
Ma intorc. La o distanta onorabila vad o doamna serioasa cu papusa in mana. Mergea in directia opusa. Incep sa strig, doamna sa fuga!
Me enervez la culme…cum ma’ sa te bucuri la o papusa din carpa si bag o viteza de se misca carutul din balamale.

Si tipam, ea mai repede sprinta si eu iar tipam. Cand ajung pe langa Baladei vad in fata ei statia de autobuz si un domn cu un carut. Ma prind si iar alerg.
Femeia striga si ea. Eu strigam.
Primul care aude e domnul cu carutul, se intoarce si ma vede gesticuland ma arata femeii cu degetul.

Pana sa ma destept

Ehe, faceam multe, dar una din greselile fundamentale este ca faceam haine de casa/pijamale din lucrurile decazute din dreptul de a fi purtate-n oras.

Adica ce nu era bun de aratat orasului era bun de stat pe mine cu mine, in loc sa fie invers!

Facand o analiza, de cand m-am desteptat, m-am desteptat partial, prin casa mai iau cate un tricou, dar pijamalele mi se pare ce trebuie sa fie ceva fin, proaspat, moale, fosnitor etc si asa sa mori de drag doar cand le vezi!

Cum sa nu imbraci in frumos relaxarea, noaptea, somnul, repausul si da nu le celebrezi in ceva fin?
Orintarea asta spre exterior nu ne da pace, clar ca si afara trebuie sa fii frumos-frumusel si ingrijit-ingrijitut, dar sa nu ignoram restul!

Ghiocelul

Se face ca plinbandu-ma prin Brasov vad un magazin cu lucruri de casa (ehe, povestea ar putea fi foarte lunga, ca eu cautam un magazin superb ce vindea lucruri pt. casa si nu-l mai gaseam, o intreb si pe d-soara de vindea central baloane – nimic-nimicuta. Intru in alt magazin superb si intreb si de magazinul din capul meu, era acelasi, dar se mutase).

Revenind, acolo vad multe flori cu tulpina metalica si floricica de ceramica.
Cum mi se zice ca am multe obiecte, am zis sa ma abtin, dar n-am putut pleca fara un ghiocel! Aia e!

La cazare, l-am pus bine sa nu-l gaseasca fata!
“Bine”-le probabil a fost aruncat cand am ajuns acasa ca nu-l mai gasesc. L-am pus in hartie si “despachetatorul” s-a gandit ca e gunoi (n-ar fi prima data, asa am aruncat si ardeii iuti adusi din Bali).
Cu gandul la el si cu gandul la un cadou am comandat de pe site de la oameni niste produse si ghiocel.

Sosira 2 cutii imense.
Despachetai, aranjai, cadonai…peste 3 zile zic, dar ghiocelul?

Dau email. Mi se spune ca era in punga din aia cu buburuze de spart.
Imi aduc aminte cand le-am mototolit si aruncat in punga de reciclat.
Aia e! Zic, bah, e ceva cu ghiovelul asta, ia sa citesc eu ce simbolistica are!

Pana la simbolistica, vad gunoiul de reciclat scos in fata blocului si noaptea realizez ca am vazut punga scoasa de mine, aia cu buburuzele!

Dimineata ploaie, tata! Oscilez si ma decid!
Cand sa ies pe usa, fata la usa cu adidasii in mana, “mami, pingi, mami” (adica sa imping si sa-i pun adidasii)!
Oscilez si cedez, ca de fiecare data, o iau!
Ma duc la gunoi, acum explica-i fetei de ce eu am voie sa caut in gunoi si ea nu!
Ma rog, zic ce zic si caut! Gasesc!
Ne intoarcem!
Ghiocel recuperat!

Azi cautai – alb, pur, primavara, alea-alea! Dar are si conotatii negative!
Nu le-am citit, mi e frica!

Acum stau si meditez, oare sa-l arunc?!

Si cu cina sarita si cu suta-n plus

Zic, hai mai sa slabesc si eu un 5 kg asa sa fiu mai sprintena asa!

Ziua 1
Bun si facut si trecut la actiune in stil propriu!
Hope pe cantar, rezultat xy.4 (unde x mai mare ca y).

4 dansuri cu Just dance, 30 genuflexiuni, 45 secunde placuta si niste dezmorteala!

Sarii si peste cina!

Ziua 2
Cantar xy.5. ???!!!!
Onest vorbind, xy-ul nici nu-l mai verificai, ca avusei un soc dupa virgulita.

Nu stiu daca o fi eclerul si cafecitele de dupa pranz, dar cert e ca suta-n plus de grame este!