Sa tot fie vreo 9 ani de cand se intampla. Se facea ca locuiau impreuna 2 fete, colege de munca, la inceput de cariera, cu salariu saracacios, dar cu pontential. Cum “chelului tichie de margaritar ii trebuie” se asezara si ele in chirie fix in piata Romana, chiar vis-a-vis de teatrul Ion Creanga.
Cum apartamentul era mic si mai trecea cate un om pe la ele sau de fapt e de la povestea cu plosnitele. Aici memoria imi joaca feste…asa ca vi le zic pe ambele.
Plosnitele
Eram fix in cadrul de mai sus cand ne trezim plini de bube si cu pielea rosie foc. O zi asa, doua-trei, fuseram diagnosticati prin telefon – dupa mancarimea care nu inceta deloc – cu scabie, cum se zice la mine la tara – raie. Iar ne manca, iar ne scarpinaram si iar ne manca si unul din noi se duse sa ne reprezinte la un doctor. Aveam plosnite. Mizeriile astea de plosnite nu se vad, traiesc in lemnul patului. Mama si ce ne mai manca!
Vorbiram cu proprietarul si cazuram la intelegere ca “recamierul” (numit asa dupa doamna Récamier) trebuie aruncat.
Si fu scos in holul blocului. In blocul unde stateam, isi faceau veacul tot felul de oameni ai strazii, dormeau pe jos, langa calorifere. Cand vazura sus-numitii patul, se culcara pe el. GC imi zice la un momemt dat – i-as trezi ca-mi e mila de ei.
Musafirii
Ori de la relatarea de mai sus aveam saltea gomflabila (200×200) pe jos ori ca mai venea cineva pe la noi, si noi tratam musafirii cu respect. Acum, cum salteaua era mare si camera nu era asa mare, o mai tineam pe balcon, da, mi-am amintit, aveam pat, deci era pre-plosnite. Revenind, salteaua pe balcon, noi dam stingerea. La vreo 5 minute se aude un inceput de furtuna, se mai aude una-alta si in momentul cand sar din pat o aud si pe GC – Mada, salteaua. Tusti din pat pe balcon, salteaua pe asfalt se lasa dusa de vant spre Dacia. Fugi tata, in pijama si in papucii de casa. GC statea pe balcon sa nu ne-o “fure” cineva si cand am ajuns in fata blocului ma dirija. Ia-o-n stanga etc. Eee, intre timp dadusera si vreo 2 stropi, nu mai multi, dar suficienti cat sa se murdareasca salteaua un pic de mocirla. In pijama, abia o tineam, cu fata storcita de ea, cu nitica mocirla pe mine, am adu-o acasa. De atunci a stat in casa sau fara aer in ea.
Aaa…ca uitai sa mentionez…cred ca plosnitele le luasem de prin Vama.
Blestem ca nu dormisem cu cortul!
Deci GC raspunde asa:
1) cate amintiri ne leaga, una mai traznita ca alta
2) pleosnitele se intamplara in vara 2009, inainte de saltea. Dupa ce scaparam de recamierul vietii ne trebuia pat pentru invitati Era vara, cumplit de cald si yours trully credea ca o pisca tantarii, nici prin cap nu ii trecea ca impartea “salteaua” cu atatia pretendenti de sange cald
3)salteaua era in acelasi an dar toamna tarziu, si tarziu in noapte, si nu iesisi doar in pijamale + the mighty UGG’s ca o dra ce se respecta (doar stateam in buricul targului)
Ti pup si abia astept sa citesc prin ce aventuri am mai trecut impreuna ❤