Cum m-a facut Márquez sa-mi pierd si capul, si buletinul, si autobuzul!

Citeam…si cum Márquez ma prinde foarte rau pentru ca nu prea inteleg tot ce zice si ma tot intreb – cum i-o fi venit sa zica asa, ce-o fi fost in capul lui, dar cata imaginatie sa ai, si tot asa.
Tinand cont ca mai aveam 2, 5, 7 pagini (nu stiu exact, putine rau, cat sa nici nu le simti intre degete)…citeam de zor. M-am intrerupt putin la aplauze. Apoi aud – hai!
Iau traistuta si plec. Cand ajunsei in autobuz, caut in traista moderna de panza (asa se poarta acum, iei bucata de canepa/bumbac/in, ii bagi un print si aia e, dar adevarul ca-s mega practice si usoare) care, bineinteles, facuse naveta – pe picior – sub picior – dupa statusul zborului. Nimic!
Cum uneori mai serveste si ca semn de carte, rasfoiesc rapid tot ce gasesc, nimic!
Fug din autobuz si urc in avion. Zic unde statusem, se duce o tipa sa caute si zice ca nu-i nimic. O mai rog o data – nimic!
Ma aplec sub scaun – primul indiciu era acolo, zic uitati pachetul de servetele – mi se raspunde – credeam ca ne uitam dupa buletin…
Iau totusi si servetelele si cand ma uit buletinul era chiar pe scaun, putin spre scaunul vecin. Fug si cand ajung la scari…nici un autobuz! Stai ma’nene! Cum asa? De obicei pe pista-s doi oameni care supravegheaza ce se intampla, m-am gandit ca m-au vazut intorcandu-ma. Ma uit repede unde-i aeroportul cu gandul sa o iau pe jos. Departe rau, m-am gandit ca ma aresteaza.
Ma intorc in avion, o d-soara de la securitate, ironic si superior – cum ati ajuns aici? Ati coborat fara sa anuntati soferul? (asa s-o face, nu neg, dar nici ca ma gandisem)…am mai auzit cateva glume de genul ca am vrut sa merg cu masina VIP…si am ajuns cu masina d’soarei la aeroport. Mi-a placut, muzica RAP, o sirena care se misca-n bord, treceri pe sub aripi de avioane, filme, ce mai!
Si toate astea cand mai erau 2 pagini, parul de cativa metri era taiat si un total neasteptat sfârșit era aproape! Cred ca daca l-as intelege nu mi-ar mai placea atat! Vivat!