Nu stiu ce ma apuca ca ma dadui cu ruj rosu, chiar 2 zile la rand (asta se intampla o data-n an, daca). In a 2-a, un roscavan simpatic ma tot invita la un concurs de atletism. Acceptai si plecaram la lupta. Cand ma pusei la intrarea pe alee el ma provoca sa incepem strasnicul concurs de pe scara.
Cazui, cateva secunde nu stiui de mine, cotul si genunchi juliti si mana rupta (la 2 zile am aflat).
La o prima incercare la un prim spital cand doctorul care tria m-a intrebat cum am cazut, a vazut ca oscilam in a furniza raspunsuri si-s sigura ca a crezut ca ma giomagea insotitorul.
Apoi ma tot gandeam cum sa spal eu singura si am gasit o metoda. Pui gel de dus pe picior si de acolo iei cu stanga si dai pe unde apuci. Dupa descoperirea metodei, facand actiunea (care cu stanga se dovedeste a fi una de durata) ma tot intrebam – cum am cazut asa rau si de ce nu-mi amintesc.
Si am avut revelatia – eu am vrut sa pornesc dintr-un punct, contracandidatul a vrut de pe scari. Eu am urcat si-n graba aia m-am gandit la 3 lucruri in acelasi timp – sa sar, sa alerg si sa avem loc amandoi pe acele inguste scari.
Pt. ca timpul n-a fost suficient luarii deciziei…s-a intamplat. Asa e si-n viata, daca te arunci inainte de a stii precis ce ai a face, sa nu te miri de rezultat. Deriva e pacatoasa si daca te acapareaza culegi rezultatele.