Azi am vizitat un sanctuar. Am urcat ca sa ajungem la el, se vedea marea, loc auster, dar inconjurat de verdele unei gradini, rece, iti impunea o stare. Cat timp am vizitat, de fapt, de cand am intrat un miros asa “pios” m-a urmarit. Parca sa fi fost tamaie, mir, ceva asa…din alta lume – rece, curat, proaspat, care sa te trezeasca la viata.
Ma duc la doamna de la bilete si intreb ‘ clar lucru ca nu stiam eu sa zic – tamaie, mir etc, si am tot explicat (dand cu mana pe la nas) cu “profumo”, “odore” si mi-a raspuns femeia. Mirosea de la detergentul cu care spalasera pe jos…
Am plecat, spre iesire era un loc de rugaciune, biserica propriu-zisa, am stat acolo cateva minute in care am auzit cum doamna (murind de ras) ii povestea unei colege ca cei 2 cu fetita au intrebat de “profumo”.