2 nebuni
Eram in Italia, ne intorceam de la Arbelobello cu trenul. In stanga noastra, un negru inalt si aratos. Ma uit la el si nici nu intorc bine capul ca o aud pe Celine Dion. De atunci mi-l amintesc non-stop, omul era “nebun”, traia concertul mai intens decat daca ar fi fost pe stadion. Aplauda, canta cu ea, sorbea telefonul din ochi, dadea din picior. Traia super intens muzica. Pleca din cand in cand sa arunce ceva la gunoi si atunci castile ieseau din telefon si noi ramaneam cu Celine. Demential! Facea si semnul – “lasa ca te stiu eu!” A raspandit pozitivism si dorinta de viata, traia o lume a lui intr-o lume a lui, si m-a dus cu gandul ca ne putem bucura de orice avand nimic sau de nimic avand totul…
Al doilea
Eram la Ronda si coboram spre baza podului. “Greu la vale”, chiar daca coboram! Si cum eram atenta si la peisaj, si la galbenul florilor si sa nu ma impiedic, aud o melodie mega ritmată a lui Elvis Presley. Eee, zic, mi s-o parea aci in creierului muntelui. Si mai fac 2 pasi, Elvis si el, si ma intorc, un radio din ala vechi pe baterii din alea mari si rotunde plimba cu el un om cu par de Elvis si cu un soi de costumatie apartinand genului. Cum i-o fi venit lui, nu stiu, dar ne-a facut ziua mai vesela tuturor, cum urca un om si-l vedea, incepea sa cante sau sa danseze a la Elvis. Uitai sa mentionez ca avea si ochelari fumurii, de fapt, n-are importanta, dar sa avem o imagine mai buna. Nu-ti zic ce mi-a ramas in cap: galben, verde, apa, piatra, muzica, soare!
Sa continui, ne depaseste Elvis si se oprește si statea asa pe marginea drumului, intors intr-o parte si dadea din mana si picior, si tot asa pana jos.
Daca ar fi regizat cineva, n-ar fi iesit asa de fain!
Doamna de la Montmarte
La Montmarte este o biserica cu acelasi nume, langa un cimitir unde inteleg ca nu mai sunt locuri de zeci de ani.
Ma zgaiesc ce ma zgaiesc in biserica si ies. Langa o intrare blocată, spre cimitir, un grup, ma duc si eu, mot, sa trag cu urechea. O doamna intre 75 si 90 de ani, cocosata de atatia ani, dar impecabil imbracata, un trench crem si pe mana un inel cu piatra mata de un corai foarte deschis. Cred ca avea si un ceas foarte frumos. Explica oamenilor una alta, statea acolo din 30 si ceva, se nascuse jos, familia ei a cerut loc in cimitir, dar nu mai eray. Nu lucra pt. nimeni…doar statea sa dea informatii oamenilor si sa le faca placere, “ca daca lor le face placere si mie imi face”. Pe langa alte lucruri am aflat ca inauntru bisericii-s 4 coloane din piatra de acum cateva sute de ani si ca in ele se vad cochiliile scoicilor.
Chiar mi-a ramas pe retina! Chiar e impresionant ca singuratatea te poate impinge sa faci altora bine decat sa stai sa-ti plangi de mila!
Cuplul si Olga
Veneam din Thailanda, nici nu ma simteam prea bine de la stomac si am adormit putin, la trezire vad asa in diagonala un ghemotoc de fetita, max. 1 an si 3 luni. In cap avea un singur smoc de par prins. Copilul emana asa o energie pozitiva ca si devenise prietena cu toti stewarzi. N-a plans nici o secunda, radea non stop, manca cu toata fata, era ca la promenada pe culoar si facea jucarie din orice cutie sau servetel. Mai avea si-o curiozitate in priviri de mureai de dragul ei si mai si venea pe la scaunul tau sa te viziteze. Maica -sa, o tipa foarte inalta, 1.85 pe putin, blonda, dintr-o tara nordica, o femeie superba, o adevarata prezenta. Taica-su – simpatic. Ei doi parca se mancau asa din priviri si-si mai furau cate un pupic pe la spatele Olgai. Asa da un cuplu! Bravo lor! Cred ca orice persona, care crede in dragoste si i-ar fi observat, ar fi aratat o urma de admiratie!
Si mai sunt 2 catei
Cu toate ca titlul este despre oameni, in Valencia, fix in centru, deasupra unui restaurant, era un balcon foarte lung cu 2 usi imense deschise. Sa ne imaginam ca ar fi fost la sufragerie si dormitor! Un catel mediu maro si un pricajit mai gri incep ritualul. Ba ieseau dintr-o camera si alergau spre alta, ba unu facea pauza si celalalt ce oprea fix in fundul lui, ba se muscau de ceafa, ba schimbau directia, dar ramaneau asa de apropiati de ziceai ca-i lega o ata invizibila! Cred ca m-am uitat la ei 30 minute si n-au incetat ritualul! La un moment dat dispareau in casa numai ca sa apara pe cealalta usa, la cateva secunde distanta! Asta da “joie de vivre”!
Voua cine v-a ramas?
Da