Fisticul si alunele de pamant

Se face ca erau 2 pungi mari, una de fistic si una de alune de pamant. Punga mare de fistic o lasam deoparte, uitam de ea, o lasam nedesfacuta, cum si era.

Tabaram pe punga mare de alune de pamant si halim jumatate. Cealalta jumatate o punem intr-un castronas de ceramica pictat in stil maur (asa, pt. impresia artiatica). Le pozitionam pe ambele in bucatarie. Fisticul in tavita de dulciuri si castronasul maur langa tavita.

Stapanii se hotarasc sa plece-n voiaj. Cum voiajul poate fi lung hotarasc sa ia una-alta cu ei. Primele victime: fisticul si intr-o punga transparenta se zvarla alunele de pamant (numite mai jos “alunele”).

Se parcurg urmatorii pasi:

  • se ia fisticul din tavita si se pune pe blat
  • se trantesc alunele aflate in punga transparenta langa fistic
  • se vine cu geanta de voiaj si se incarca marfa
  • Se constara ca blatul e plin de coji
  • se inspecteaza zona, se ia transparenta si se invarte pe toate partile
  • se arunca cojile si se mai inspecteaza transparenta, fara a se gasi gaura
  • se pleaca cu masina
  • se baga mana dupa ceva in geanta, se gasesc coji
  • se inspecteaza transparenta, nimic
  • se iau servetele albe, vreo 8 si se leaga fedeles punga cu alune
  • se ajunge la hotel, se ia fisticul in legatura de servetele si se pun pe tavita
  • se face curat in geanta de plaja si se arunca toata cojile
  • se face ca ne apuca foamea
  • se ia fisticul nedesfacut spre a salva un stomac flamand si se arunca-n pat
  • se gasesc coji in tava
  • se ia transpartenta la inspectie. Alba ca neaua ca era tabacita cu servetele
  • se face semnul crucii si se merge mai departe
  • se ajunge in pat
  • se gasesc coji in pat

Se trag urmatoarele concluzii:

  • lucrurile nu sunt ceea ce par a fi
  • nu te lua dupa aparente
  • cand faci pe detectivul – nu ataca si insista pe evidente
  • nu numai alunele au coji
  • nu bandaja cand nu esti sigur care-i pacientul
  • arunca un ochi si-n vecini

Pilda: si pungile de fiscic se pot gauri.

Nu stiu (continuare la “Cine suntem”). Helitropism. Fusta

Nu stiu

Nu stiu cum am uitat sa-i mentionez lipsa lui “Nu stiu”. De foarte multe ori am participat ce training-uri, sedinte, discutii amicale, dezbateri unde nu intelegeam lucruri, si intrebam. Uneori nu intelegeam mai multe si intrebam o data, de doua, de noua ori. Nu mai intreba nimeni. Ma frustram – ma’ dar chiar oi fi eu mai prostovana?

Cum ramaneam nelamurita, dupa eveniment, mai intrebam din tovarasii participanti. Aici mentionez mai multe categorii:

  • cei care raspundeau la altceva
  • cei care repetau intrebarea
  • cei care ziceau nu stiu, dar in cerc restrans.
    Alteori intreba moderatorul (pt. ca se prrsupunea ca audienta stia din moment ce nu nu stia) – si nu primea raspuns.

Eliminand “Nu stiu”-ul de lene, oamenii nu stiu de rusine. Daca nu stii n-ai de unde stii cat de complexa e intrebarea, daca ceilalti stiu, daca e banal si tu nu stii, daca trebuia sa stii etc si mai bine nu recunosti decat sa pari cum si esti.
Eu zic ca mai bine nu stii si inveti decat sa stii si sa nu stii.

Heliotropism

Treceam pe autostrada si ma uitam in gol. In gol, plin de floarea soarelui. Observ un lan cu palarioarele intinse spre Bucuresti. Si tot cautam in cap cuvantul “heliotropism” ca sa-mi explic directia si gestul lor. Nu trec 2 km si vad altele, dar nu vedeam galbenul. Ma’ ce naiba, zic! Ma uit si aveau palarioarele intoarse invers, stateau cu fundul la Bucuresti. N-am prea inteles. Ma uit inapoi. Intre ele un delusor de o schiopa. Nu stiu daca mi s-a parut, daca delusorul era, nu conteaza. Cert e ca erau intoarse diferit, adica – ce vedeau ele, cui se inchinau erau asa chestii diferite.

Oare realizam in asta viata cat de mult conteaza mediu, pozitionarea, unde rasari, de cine te inconjori, cine-s sunt vecinii, familia etc? Vrei nu vrei parte din noi e si “heliotropizare”, si atunci iti ramane sa te ajute hazardul sa sa nimeresti bine.

Fusta – poate fi inteles numai de femei

Avuserati momente cand totul mirosea urat?
Nu va mai placea parul (culoare, lungime, textura), nu va mai venea bine nimic, nu aveati haine, nu aveati bentite, nu aveati sandale, nu aveati pantofi, ce sa mai, mai ca n-aveati dupa ce bea apa si nu alta!

Aveati cumva burta, picioarele umflare, sanii mai spre stanga, ochii mai spre dreapta etc?

Fuserati cumva la cumparaturi intr-un moment ca cel de sus?
Cumva din motivele de mai sus nu cumpararati nimic… pt. ca nimic nu va venea, nici un material nu era bun, totul va statea rau etc?

Si va uitarati cumva in dulap si totul era negru si nimic nu putea fi pus in bagaj si tragand umeras dupa umeras spre stanga apare ea, florala semananand cu o fata de masa, lunga suficient, scurta la fel, stramta suficient, larga la fel, colorata incat sa poate fi purtata cu un maiou negru pe care il si aveai si de aici – parul iti sta bine, ai haine multe, viata e frumoasa, esti eleganta, inalta, simpatica etc?

Cine suntem

Noi provenim dintr-o familie perfecta, nimeni nu are/a avut probleme cu alcoolul, cu preacurvia, cu zgarcenia, cu stima de sine etc.
Noi nu avem barbati care sa tipe la noi cand ii enervam.
Noi avem familia perfecta.
Noi nu avem copii care sa faca crize existentiale.
Noi nu avem probleme de sanatate.
Noi nu avem esecuri.
Noi suntem neindreptatiti daca esuam.
Noi nu vorbim despre lucrurile pe care nu le stim sau nu le facem bine.
Noi nu avem niciodata probleme de natura fiziologica.
Noi n-am fost parasiti sau abandonati niciodata, nici de parteneri, nici de parinti, nici de bunici.
Noi n-am fost dezamagiti niciodata.
Noi nu suntem lasati de mediu sa decidem chestii radicale (mutare de la job, din tara, despartire). Tot timpul e atmosfera, varsta, climatul.
Noi facem mai bine ca vecinul, cumnatul, ruda din strainatate.
…si tot asa. De ce? Aceasta este marea intrebare.
Ce este atat de putred in noi incat trebuie sa traim viata asta perfecta, pe care e clar ca n-o traim, dar trebuie sa o afisam? De ce ne este atat de rusine?
De ce suntem atat de ne-ok cu noi?

Poate sinceritatea noastra ar ajuta niste persoane in anumite momente din viata sa ia niste decizii, sa vada ca se intampla si altora, sa nu se sperie de ce li se intampla daca n-au mai trait acea situatie.

Mi-a venit in cap o paralela, nu stiu daca tocmai potrivita, tocurile cui. Eu nu cred ca se simte cineva bine cu ele, stau femeile si 9-10 ore cu ele, chinuindu-se, se intampla ca dupa sa aiba rani vii. De ce? Sta oare frumusetea ta in acel toc? Eleganta? Atitudinea?

Ce ar fi sa pornim o revolutie, intru naturalete, dezinvoltura, sinceritate, a fi noi, a fi solari, a nu ne afunda, a nu ne fi rusine, a admite cine suntem.

Daca admitem cine suntem putem evolua, daca suntem totul, ce ne mai trebuie?

Diversificare si perspectiva

Ce ar fi viata fara gust si culoare?
Un plictis, o lipsa de orice.

Gandindu-ma la asta si avand un plodisor in dotare (care 6 luni va servi doar laptic) m-am gandit sa-l ajut sa vada lucrurile divesificat. Asa ca la fiecare masa i se prezinta ce serveste, de ex. in ultimele ore a servit:

  • granola cu iaurt si capsune
  • vita cu ruccola si parmezan
  • omleta cu bacon
  • branzica

Gustari:

  • biscuiti cu ciocolata si 10 boabe de zmeura
  • ciocolata belgiana cu alune

Uneori, cand avem cateva secunde, il si intreb ce doreste, de ex. – stimabilo, la aceasta masa doriti sa serviti vita sau purcel? Salata de fructe sau biscuiti?

Trebuie sa ma gandesc si sa implementez si un sistem de alegere a produselor cand e pe baza de intrebare. Oscilez intre batutul din gene si numarul de urlete.

Voie buna!

Eticheta

Nu aia pusa de unii si altii, aia fizica, zic.

Ati fost invitati sa mancati zacusca dintr-un borcan pe care scria gogosari? Dar dulceata din borcan de tocana de legume?
Nu cred ca am reusit vreodata, oricat de foame mi-a fost.
Parca mananci ceva care nu e la locul potrivit, si tot timpul m-am gandit de ce nu se curata eticheta cand se spala si refoloseste borcanul.

Mi-am raspuns, pt. ca e foarte greu. Ti se zdrelesc degetele, ti se exfoliaza unghiile si pierzi mult timp.

As declara o revolutie a etichetelor. Domnule, le pun peste tot. Ia incearca si dezlipeste-le de pe carti, ramane ceva lipicios si dai si freaca…ramane si lipicios si negru, si dai si freaca cu spirt…lipicios, negru si intins peste tot.

Traii sa vad si minunea, pe-o caserola 2 etichete – interior, exterior. Pai nu stau eu minim 5 min per eticheta si apoi se vede jupuirea de zici ca ai produsul de 7 ani…

In 2019 chiar nu se gaseste un sistem sa ai un pret la raft care sa informeze cumparatorul despre cost (daca s-ar putea in dreptul produsului care e deasupra, intelegeti ce vreau sa zic) si in calculator lista cu produsele? Inteleg ca la caserola e greu fara cod de bare, dar la carti…autorul X si cartea Y…cautat in calculator si aia e.

Slabe sanse sa citeasca articolul vreun librar sau cineva care poate schimba ceva, dar ma gandesc ca, poate, aruncat in eter o produce vreun efect.

Doamne ajuta!

A vedea foarte clar si a nu mai

35 de ani (un alt numar poate fi folosit) o duci bine – vezi, auzi, mirosi, simti si altele asemenea.

Apoi, intr-o anumita zi, pe la pranz, nu vezi la proiector, in urmatoarea nu vezi numele strazii scris peste drum…hm, si iti pui ochelari, din aia de distanta, care cica se poarta permanent.

Ti se explica ceva de genul ca daca ii iei mai mici (sub dioptria ta) ar fi mai bine ca te mai ajuti si de ochi, dar daca tu nu intelegi si iei cat trebuie.

Si in ritualul tau trebuie sa introduci dupa spalatul dintilor ochelarii…si, cu timpul, ajungi sa vezi ca inainte vedeai cat de cat la distata, dar acum nu mai vezi si incepe sa-ti faca probleme si apropierea.

Pentru ca nu am fost niciodata dependenta de un lucru (nepunand la socoteala telefonul) mi-am facut 2 perechi (asta nu impiedica ca acum sa ma ia anxietatea ca se strica ambele) pt. ca in capul meu ar fi ciudat sa nu vezi realitatea fix asa cum e ea, subiectiv vorbind.

Am realizat ca n-as putea trai nici macar cateva secunde in umbre, nuante si altele, oare ce e mai obositor de trait – claritatea sau proiectiile/versiunile?

Caracterul de javra

Si, da, nu ma refer la caini.

Ca e inascut, ca e dobandit, ca e ereditar, ca e educat, nu conteaza.

Javra ajunge unde vrea prin mijloacele proprii si tot ea, javra, poate fi si amabila, si OM, si suflet bland si tot asa, dar javra nu va rata o ocazie sa te calce pe cap, sa parvina, sa te pacaleasca, sa te invidieze, sa incerce sa te dea jos.

Si ce e si mai uimitor, nu incerca sa salvezi o javra crezand ca si-a revenit, nu, nu si-a revenit ca n-are nici un interes, ea asa stiind sa vietuiasca.
Daca javra da semne de ameliorare inseamna doar ca are nevoie de tine, o data ajutata ea revine la starea initiala.
Ati vazut un arc deformat? Bine, depinde de forta cu care actionezi, dar sa ramanem in parametrii normalului.

Daca n-aveti a face ceva mai bun si mai inteligent, alegeti o javra, avem pepiniere (si aici e pe grade: javra, jevruta, jevrisoara) si studiati-o, e foarte interesant. Pt. ca javra crede ca e asa abila incat nu poate concepe ca uneori nu e abilitatea ei si mila, umanitatea, scarba celorlalti. Sa observam si stilul de a se gudura, la ce recurge.
Apoi, la un anumit punct in viata si dupa ce le identificati corespunzator vedeti ce comportament alegeti sa purtati in si cu ei.

Daca am fi indulgenti am putea accepta ca javra nu poate altfel si atunci tarandu-se si apeland la lucruri mai putin marete incearca si ea sa duca o viata mai buna.

Sfarsit!

Ce vizitam in Bucuresti si pe langa? (Partea a 2-a)

Tot cautand ce sa mai fac in Bucuresti am avut o mare surpriza, in liceu eu fiind mare fan Rebreanu.
Casa lui memoriala, adica apartamentul, cu toate ca nu a locuit acolo, a cumparat-o cu ajutotul lui Minulescu pt. fata lui adoptiva.
Aici au fost mutate obiectele familiei Rebreanu. Are farmec, tablouri valoroase, carti si un muzeograf care va intreaba cat aveti la dispozitie, daca aveti o zi el v-o poate ocupa.
Aflati ce obiceiuri avea, cat de tipicar era, cum se raporta la familie, ca a fost ofiter, ca scria de multe ori aceeasi carte, m-a uns pe suflet.
M-a mai bucurat faptul ca opera lui a fost tradusa in peste 20 de luni si ca s-a vandut din timpul vietii si a dus-o bine.
Uitati detaliile aici:
http://mnlr.ro/case-memoriale/casa-memoriala-liviu-si-fanny-rebreanu/

Cand ajungi la interfon in fata cladirii ce gazduieste apartamentul de mai sus, pe stanga si dreapta usii 2 anunturi, unu e cel de sus, cel de al 2-lea e apartamentul Minulescu:
http://mnlr.ro/case-memoriale/casa-memoriala-ion-minulescu-claudia-millian/
Nu i-am citit opera, dar o sa, m-a convins.
Omul era un cuceritor, un aventurier, un don Juan, centrul atentiei, scria natural si rapid. A locuit aici cu familia, fetele erau talentate, tot artiste, va las sa descoperiti singuri cu ce se ocupau.
Sa vedeti ce tablouri, ce aer, ce balcon.

Ca sa concluzionez, cu 24 ron eu si un copilas am petrecut 3.5 ore de cultura in cele 2 apartamente si am plecat mult mai bogate.

La 70 km de Bucuresti si 1.5 ore cu masina (pt. ca stati minim 30 minute in vama) avem un parc natural superb ne numele lui Rusenski lom. Luati buletinul cu voi, treceti vama si luati rovinieta – 10 leva si pt. biserica va mai trebuie 5 leva de caciula.

Rusenski lom e un loc unde aveti un rausor, va puteti plimba, admira florile, peisajul.

Urcati la bisericile rupestre din Ivanovo:
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Bisericile_rupestre_de_la_Ivanovo, aici cheltuiti cei 5 leva mai sus mentionati. Sa vedeti priveliste, puctate incepand cu 1200, inaintea Sixtinei.

Apoi luati masina si foarte aproape gasiti fortareata medievala Cherven:

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Cherven_(fortress).

Spor si nu va opriti din descoperiri.

Florile de cires ar putea fi si urate

Ma tot gandeam zilele astea, florile de cires pot fi si urate, nu s-ar supara nimeni pe ele. Cum am ajuns eu la concluzia asta?

Acum vreo 2 zile am remarcat ca au inceput sa infloreasca, in uscaciune, printre blocuri murdare si cenusii, in gradini neingrijite inconjurate de sarma ruginita, printre copacii taiati in stilul ciopartire…si ma gandeam ca in contextul de mai sus, ea, floarea de cires, ar putea arata oricum ca tot ar bucura. Dar nu, ea alege sa fie una din cele mai frumoase, mai elegante, mai adunate, in alb si rozuri catifelate. Adica daca tot infloresti prima si dai viata unui an, de ce n-ai face-o cu stil si eleganta? Cate n-ar fi de invatat de aici, nu trebuie doar sa faci ceva, ci sa dai ce e mai bun, mai frumos, mai pur, mai incantator.

Tot analizand cred ca ajunsei si la alta concluzie, daca n-ar veni ea la inceputuri cum i-am mai putea analiza frumusetea printre toate verziturile?

Cu pleata-n vant si miere-n mana

Ies cu o prietena in oras. Comandam, mancam, cerem o muratura suplimentar, ni se aduce din partea casei, mai o vorba, mai un ras. Mai un compliment ca ne mentinem bine (se va vedea ca asa credeam noi).

Apar 2 domnisoare. Chelnerii – 2 cuceritori se infatiseaza pe langa ele si incepe “atacul”. Ne mai auzira urechile una-alta, mai un zambet, mai 3 aberatii, nici ei nu se lasau dusi, nici ele nu-i “goneau”.

Unul din ei vine la masa, cerem 2 “cappuccio” si miere. Vin bauturile, rugam sa se ia platouasul de pe masa, nimic. Unu tot cucerea si-l implica si pe aista de ne servea.

Pleaca omul, il strig si-l rog sa-mi dea o miere. Pleaca si vine cu plicul de miere. Mi-l intinde cand fix o “capriaoara” se ridica si el da sa plece dupa ea si eu cu mana intinsa.

Realizati ca avea si mierea in mana cand sprinta…