Hopa-tupa, hopa-tupa am ajuns si intr-un parc de distractie.
Mic, uratel, plin de lumini, dar frumos in atmosfera.
Cum intram, vad 2 mamici, ce-i drept, trase prin inel, intr-o tiribomba cu niste masini luminate…hop si eu! Vine domnu’ de la bilete. Scot banetul, dar dansul zice:
– Pai nu se poate!
– Cum asa?
– Nu aveti voie, decat copilul!
Arat cu degetul doamnele:
– Uitati si alti parinti!
Domnul replica:
– Pai nu va uitati la ele!
Tocmai ca ma uitam…voiam sa-i explic dumnealui ca o doamna slaba bat si 3 copii langa pot face mai mult decat una rubensiana cu un copil.
Eram binedispusa, asa ca rad si-mi vad de treaba.
Cum in capul nostru persista ideea ca, poate, copilul se simte ciudat ca nu participa, zic:
– E vreunul in care ma pot da?
Mi se indica trei. O aleg pe cea cu palarie, de apare tot timpul in filme cand e rapit un copil (cu toate ca am teama numai cand il vad, el, in sine, e frumos).
Vad o prietena din grup cu fata asezata si ma pun langa, in ideea de a ne face bezele si de a ne bucura impreuna.
Vine domnul:
– Va rog, nu aici!
Nici n-apuc sa zic nimic ca eram uimita rau si omul continua…
– Pe partea cealalta, sa echilibrati tiribomba!
P.S Chiar n-am facut parcul uratel din pricina asta, asa era el.
P.S2 Imi vine sa rad iar!