De unde nu-i, n-ai ce cere

Cum o boala-mi scapase si aia era la dinti, m-a luat si aia.
Dupa cautari si intrebari, ca orice pamantean cinstit, am ales sfatul prietenei nu al doctorului si mi-am luat eu o periuta smechera rau.

Bun si facut, ajunse acasa si periuta.

Pe langa periuta, cartile alea gen dictionarul francez-roman de buzunar de pe timpuri (inutile de altfel) mai era si un pahar si inca ceva.

Folosii periuta. Se descarca periuta. Sa o incarcam,zic. Ma duc la cablul periutei vechi cu care incarcam tot, nimic.
Caut si gasesc cablul ei…bun si facut, pun periuta, cade.
Fulger imi trece ideea prin cap, paharul, taica, ca in poza era-n pahar.

Mama si dai si cauta.
Mintea galopa, l-oi fi dat ca sa mai scap din lucruri (?). Trec pe la bucataria fetei, masina de spalat, suportul de pahare…nimic. Cosul de gunoi, dulapul din baie, dressing si altele..
Nimic nimicut.
Zic, l-am dat, asta e.

Cum ma plimbam cu ideea-n cap imi strafulgera privirea cele 2 garofite fara coada puse-n paharul dreptunghiular de pe masa.
Eu am o manie in a face vaza din orice are forma mai atipica.
Mandra ma duc si pun periuta-n el, statea mai bine, dar tot lesina-ntr-o parte si parca-mi amintesc vag si o lingurita gri, dar asta e, toate la vremurile lor.

Costum de baie modelator

Mari reduceri mari. “Pui” in cos pt. odrasla mea si inainte de a comanda – zic, hai sa nu trec si eu neobservata.
Da-i in stanga, da-i in dreapta, ajung la costume de baie.
-60%, costum de baie modelator si negru. E ma lasati, hop pe el.
Cand sa-l zvarl in cos, marimea 32 si 34.
Ca o paranteza, nici n-aveam cunostinta de existenta marimii cu 2.

Ce catranita era, cand ma intorc pe pagina principala, si multe altele apar, aceeasi poveste.

Ma scuzati, conasule, de intrebare, ce se poate modela la 32? Cum?

Ce o fi fost in capul producatorului? Eu zic ca la 32 pui, nu scoti.

Pritocirea ciorbei si altele

1. Pritocirea ciorbei

Se da o zi calduroasa ca cea de azi.
Se fac iar cumparaturi, ca si ieri, ca si alalteieri.
Se decide (pe unde ne permite) golirea frigiderului in vederea umplerii lui.
Se ia oala de ciorba a mare si se goleste in una mai mica. Fix la fix intra ciorba in oala caramizie.
Trec cateva ore si ma apuc de gatit, nimic nu parea mai potrivit inimioarelor si pipotelelor ca acea oala caramizie.

Dar cum sa procedez?

Zic, ia stai sa pun eu in craticioara roz si sa mananc si apoi restul in pun iar tot in roz si-l bag la frigider.

Mutarea 1 efectuata. Mutarea 2 efectuata. Dar asa mandra eram ca se potriveau cantitatile asa bine, ce sa mai, ma felicitam ca am ochiul format.

Bag craticioara roz la frigider.

Gatesc o mancare pt. care am murdarit 4 oale…si deschid frigiderul si am o revelatie, sa arunc ciorba din oala roz ca deja are multe zile de frigider si n-o mai mananca nimeni…

2. Expandarea

Sunt multe exemple, dar sa ne rezumam la unul scurt si la obiect.
Se scot 2000 de catralioane de plusuri in vederea trierii lor.
Se decid a fi date cateva, un manunchi, o punguta.
Altele cateva, mai pipernicite, iau si ele o cale, alta decat cea de sus.
Ursul maro si mare, cam la jumatatea marimii aluia din Brasov se decide a fi mutat.
Se pun lucrurile ramase la loc, in acelasi loc, in aceleasi cutii…si nu mai au loc.

3. Pisica Musetel tampitica

Aceasta pisica a mea, alba si surda, are o manie de a varsa orice are apa in ea/el si sa bea de pe masa, de pe jos etc.
Stiind aceasta treaba si cumparand frunoasa cifra de o lalea, iau o carafa si pun 2l de apa in ea ca sa dovedesc pornirile pisicii.

Plec la dus, trec spre bucatarie in vederea consumarii a unui pahar de apa, carafa la pamant, strand sub masa, apa pe masa.

Consumat jumatate sul hartie, rezolvat, cand vad laleaua. Ce sa fac eu acum, iau iar carafa, 2l de apa, laleaua si baricadez carafa cu fierbatorul de apa. Sa speram.

Perseverenta cu masura

Mai toata viata am auzit din astea asa, cum ca laurii-s pentru cei care insista, cei care nu se dau batuti, cei incearca pe toate caile, cei car construiesc singuri o fereastra daca li s-a inchis usa si alte asemenea.

Apai mie cand imi intra ceva in cap nu ma las.

Avem premisele, acum povestea.

Vad o piesa de teatru ce continea sfarsitul lumii, dragostea care rezista, sarut, nimic mai presus, ceva rezistent, sentimente care dainuie si apocalipsei etc.
Mama, zic, asta e perfect, sa vada si cel din stanga sau dreapta mea ca s altii carora le iese inima din “pieptus” de atata pasiune. Doar – din orice avem ceva de invatat.

Zic- sa purcedem cu bilete, n-apuc, nu ma las:
– rup google
– sun
– intru pe site-ul teatrului
– in sfarsit FB. Acolo discut cu un om deosebit care imi comunica ca mai e un loc.
Mi se spune ca mai sunt bilete maine, ma tangui ca n-am cu cine lasa copilul si domnul, extrem de cumsecade, imi mai gaseste un bilet
(ca o paranteza in paranteza, cand intalnesc oameni asa traiesc o urma de speranta despre Omenire).

Atat de fericita eram!

Ajungem la piesa, flancati la dreapta. Incepe piesa, dans, dans (nu-s asa de priceputa sa zic faca era pantomima).
Minutele treceau greau, eu asteptam sa vorbeasca, nimic de acest gen nu se intrevedea.
Flancati la stranga.
Asteptam.
Unde-s replicile, cum vedem noi ca dragostea puternica exista. Nimic, nimicrl.
A fost numai muzica si miscare scenica cu simbolistica.
Vreo 40 minute am asteptat un cuvant, un semn, nimic, cum eram in centru, doar am asteptam. Apoi doar am asteptat finalul…

Ce inseamna setarea asteptarilor, poate daca n-asteptam o intelegam altfel, dar asteptand n-am facut decat sa ma frustrez…

Dar ce voiam eu sa spun?

Voiam sa spun, in lumina ultimelor evenimente, ca e bine sa perseverezi (primul sut in fund nu inseamna nimic), dar daca destinul iti trimite semn dupa semn, poate n-ar fi rau sa-ti gasesti alta menire.

Zic si eu, na, nu dau cu parul!

Copilul si revolutia

Desi eu nu prea am asa multe amintiri care sa-mi vina in cap din frageda existenta, joi (e limpede de ce) mi-am amintit viu ceva.

Aveam 7 ani si 4 luni si eram la Coltesti, la tara, unde am crescut pana la varsta scolii cand, probabil, din radioul roz prafuit, forma de triunghi asa alungit si apoi triunghi (era sa zic ca o prajitura de la Slobozia, dar imi veni o comparatie mai internationala in cap – ca Toblerone, dar fara compartimente), s-a auzit ceva, nu mai stiu daca am inteles eu sau mi s-a explicat.

Urmatoarea scena – maica Ioana rezemata pe o “corlata” (era asa ca un mic “pritvor” a unei constructii ce semana cu o hota a zilelor noastre peste un cuptor din caramida si lut unde, evident, se coceau bunatati) plangea rau. Iar nu mai stiu daca mi-a spus ea ceva, daca am auzit eu, nu conteaza, cert e ca am “inteles” ca se intampla ceva.

Stiu ca si acum ca ma trezeam noaptea si ma gandeam ca atunci cand vin sa ne impuste la poarta (ca la Coltesti, daca nu te stiai cu omul bine, strigai la poarta ca poate era cainele liber) eu o sa ies prima si o sa le zic:
– Nu ne impuscati pe noi, noi suntem multumiti, avem lapte acru, branza, gaini, faina, ceapa, oua etc.
Apoi iar ma mai trezeam si repetam cele de mai sus ca sa exersez si sa scapam cu viata.

Acum vazand zeci de copii la TV ma gandeam ce o fi in capul lor…stiind ce a fost si la mine-n cap…fara ca eu sa aud un glont, un tanc, un bombardament, o cladire cazand, fara ca eu sa ma despart de cineva, sa fug de acasa, sa vad si sa simt teama si altele.

Ma mai gandeam, care ar fi justificarea acestui razboi? Aia simpla (nu ca ala cu ala, alalalt, ca peste ocean, sub ocean, ca trufie, ca mandrie, ca nebunie, ca bani; ala de genul cauza-efect) pe care sa i-o zic si eu fii-mi de 3 ani daca ar trebui sa fugim si ea sa inteleaga si in capul ei sa formuleze si ea ceva ce ar putea-o sa-si infranga teama si sa reziste psihic. Dar cum sa reziste fara tata, fara familie, fara animale etc…

Spunea o prietena care cu asta se ocupa ca “totul poate porni de la parenting prost” si as mai adauga poate ca un pic de iubire la timpul ei si de la persoanele vizate ar schimba vieti, mentalitati, umanitatea…

Din spumoasa mea viata noua, “pastilute”

Pastila
Acum fix 1.5 ore pleaca fata cu tac-su la gradinita unde are voie sa ia un obiect cu ea.
La 3 minute dupa, cum turnam cafeaua in ceasca mea preferata (una din ele), suna interfonul. Hopa, tresalt de bucurie, zic – venira cartile lui Malaele.
Cu voce bucuroasa raspund la interfon, da. Aud o voce:
– Chilotii lui Bunny Isabell.
10 secunde dupa, cautant chilotii, imi ziceam, sa mori tu ce ai ajuns la aproape 40!

Pastiloaie
Ieri la Therme, la plecare, scot hainele din “fiset” si cu ochii la ele realizez ca nu mai aud VOCEA pe fundal.
Las tot si plec dupa, nu fac 2 pasi ca o vad in 4 labe bagand capul in cabinele unde se schimba oamenii.
Ma duc repede si o iau de acolo si incep mustruluiala.
– Bine mai Ary, nu e frumos, este intimitate, acolo se schimba oamenii etc etc etc.
Vedeam ca rumega informatia, apoi imi rapunde plina de dezamagire.
– Mami, nu era nimeni.

Pastiluta
Dimineata unu cu nasul in fundulu copilului.
– Facu caca.
– Nu facu.
Ba facu, ba nu, ba asa ba asa, iar nas in fund, verificare etc.
– Ary, facusi 1 part?
– Nu, nu, 2.

Pastilosenie
Cadru, iarna, drum lung de parcurs.
Protagonist 1 – Mama, ce de ceata!
Protagonist 2 – Chiar ca e, ceata!
Copil – Ute mami, dul-ceata!
Trece 1 zi, seara, in masina la amurg, senin.
Copilul de nicaieri – Ute, afala nu mai e dul-ceata!

Iz de mozzarella

O zi plina, chiar plina ochi, as zice!

N-o sa ne oprim acum la toate detaliile si aventurile, dar mentionam asa-n treacat vreo patru!

Apostrofarea unui oarecare
Dis de dimineata, la o cafenea, un june a tinut sa faca morala modului cum imi cresc eu copilul care vorbea tare fiind bagata in seama de o familie de tineri.
Poate l-as fi inteles daca dumnealui n-o menaja pe o doamna cu casti care lucra acolo si vorbea tare si o acoperise pentru o secunda copilul meu! De n-o mai exista cafea-n univers acel prag nu-l mai trec.

Apostrofarea plina de iubire
La ceasul serii, fata se tot gudura pe langa mine.
– Mami ce bausi?
Eu trasesem la masea niste belgiana.
– Bere.
– Mami, mirosi!
In gandul meu – Nascatoarea ta de copil!

Si toate acestea au fost spuse pentru a ne duce la adevaratul subiect.

Intoarcerea de la gradinita
Pe drum,venind acasa, cu capul uitandu-ma cum sa gasesc loc prielnic pe trotuar, aud:
– Mami ce ma doare burta, vomit!
Eu, mama panicii, pun piedica la carut si ma duc in fata:
– Unde mama, arata-mi acum! Scuipi?
Cand ma uit in diagonala vad farmacia si zic:
Vrei o acadea de aia dulce cum ti-am luat acum cateva zile pentru gat?
– Da!
– Bine, primesti una pentru ingeniozitate!

Mozzarella si al ei iz
Ajung la un Mega si dau repede sa iau paine, mango si invartindu-ma de cinci ori dupa un suc rosu pe care-l gasesc doar la “Mega-urile” mari vad mozzarella de aia la cutiuta cu vreo cinsprezece-douazeci de bucatele in ea.
In viteza, cer scuze unei doamne care se uita din fata geamului, flexez genunchelul si iau in mare viteza cutia de pe raft.
Simt ud, cand ma uit in jur – eu plina de apa si femeia plina pe geaca de aceeasi apa!
Ma uit la ea…descumpanita!
– Vai doamna, ma scuzati! Cutia era sparta!
– Asta lipsea, a ce miros eu acum? A branza!
Analizez situatia, femeia chiar era foarte ok, dar normal ca situatia era cum era si ma trezesc zicand:
– Sa stiti ca este mozzarella daca va intreaba cineva ce parfum “purtati”!
Radem amandoua si-mi povesteste dumneaei ca la intrarea-n magazin era o banda de plasic si-i fugise tocul si cazuse cu cateva minute inainte, apoi continua, trebuie sa ma grabesc acasa ca cine stie ce se mai intampla!

Relatii

Ma gandesc la relatii, dialog, comunicare…si mi-am dat seama cat dialog mental am eu cu tot ce ma inconjoara fizic, cu evenimentele etc.
-nu ma spal acum cu tine, il folosesc pe asta ca e mai catifelat.
– nu ma ridic acum ca-mi e lene, dar totusi ce te-as vedea ca ai atatea premii luate!
– nu te dau acum, te mai port o data si daca nu ma simt comod cu tine ne despartim.
– te pun la cuptor ca am pofta!
– daca te iau inseamna ca trebuie sa ma duc si la xuleasca sa te duc!
– cartea asta o pot face cadou lui y!
– daca ajung in bucatarie sigur “trag” o bomboana!
Ce tare chestie! Cate planuri, mutari, permutari poti face si nimeni sa nu stie de lumea din capul tau!

Cred ca ar fi obositor sa primim replica inapoi!

Paza buna trece primejdia rea

Neata,

(Intrarea in scena: Ieri sau alalteieri i-am dat fetei o conserva de porumb. N-am mai vazut-o prin casa, dar m-am luat cu altele si am uitat de ea).

Revenind in prezent.

Azi dimineata, cu capul in cada, cautand sa potrivesc apa sa o spal, ma trezec cu fata ca face o miscare brusca, jur a la James Bond, si deschide capacul (acolo unde se sta cu fundul) masinutei din imagini.
Pac, cu o miscare ca cea dinainte scoate porumbul!

Ma uit uimita si-i zic – bine ma, mama, acolo pui porumbul?! Si vine raspunsul:

Da, mami, ca-l mancau pisicii!

(Iesirea din scena: cei doi pisici, pana acum jumatate de an mancau cel mult carne de vita si somon. De la perseverenta unora mananca paine prajita, porumb…)

O fapta buna

Plecam la intalnire la restaurant, eu cu fii’mea, ne intalneam cu nasa ei.
Urcam in masina – fata in sistem, bagajul si carutul in portbagaj.
Se agita de numa’, mai vorbea cu “nonmul” de la volan, mai flutura o mana etc si ajungem la restaurant.
Iau bagajel si cand dau sa plec ma striga omul de la Uber si mi arata asa niste trente (se folosea la Coltesti) albe:
– Doamna, sunt ale dvoastra.
– Ba ale mele, nu.
Cu “nu”-ul in gura recunoscui pijamaua fetei si un tricou pe care ea le depozitase in carucior.
Amuzata, merg la restaurant. Mai cu ciorba-n gura, mai un sprint dupa fata, mai un cartof, mai un sprint, plecaram spre parcul Tinerutului.

La un moment dat constat ca nu mai are papusa de 35 cm in carut.
Ma intorc. La o distanta onorabila vad o doamna serioasa cu papusa in mana. Mergea in directia opusa. Incep sa strig, doamna sa fuga!
Me enervez la culme…cum ma’ sa te bucuri la o papusa din carpa si bag o viteza de se misca carutul din balamale.

Si tipam, ea mai repede sprinta si eu iar tipam. Cand ajung pe langa Baladei vad in fata ei statia de autobuz si un domn cu un carut. Ma prind si iar alerg.
Femeia striga si ea. Eu strigam.
Primul care aude e domnul cu carutul, se intoarce si ma vede gesticuland ma arata femeii cu degetul.