Acum cateva luni, aflandu-ma la cumparaturi, il sun pe Mihai sa-mi dea un sfat imobiliar.
Cred ca numai de imobiliar n-am vorbit, ca la un moment dat aveam exces de saliva de la mamaliga, tocane si ce se mai prezenta telefonic. Eu stiu bine ce gateste omu’ si-i zic sa inceteze ca mi se face rau.
El pluseaza, pai hai-ncoa sa mancam. Cica ca nu ca una-alata, nu mai stiu, ne luam la revedere.
In nici 30 secunde sun:
– Hai ca vin.
– Te asteptam.
Zic – da adresa.
– Pai n-o stiu.
– Cum?
– Pai eu de unde sa stiu unde stau? Doar stau.
(Cu ultimele mele puteri ale intelegerii)
– De cat timp stai acolo?
– De cateva luni.
– Si nu stii adresa?
– Nu, ca nu-mi trebuie sa stiu ca stiu sa ajung fara.
Injur ca o dama si intreb – pai si cum sa vin, ma’?
– Iti dam “share location pe whatsapp”.
– Bun.
Ori eu-s mai speciala ori la mine acel “share” e cu longitudine, latitudine sau ce o fi cifrele alea insiruite.
Se face consiliu in casa si mi se zice un magazin din apropiere.
Cel de mai sus reprezinta partea intai.
Partea a doua.
Trec cateva luni si vine ziua lui. La prima ora vad o postare a mamei lui si ii scriu un mesaj, ajungem sa discutam in privat si suntem invitate pe seara la tort. Cu mare bucurie venim, dar ce facem ca nu stim adresa si fiul dvoastra nici atat si aud cel mai tare raspuns, dar la care ma asteptam.
– Pai nici eu.
Ne distram ce ne distram ca asa fiu asa mama si dumneai a coborat si mi-a dat adresa scrisa pe bloc, dar fara numar.
*Ajungem, ne distram, mancam, depanam amintiri. Minunat, oameni minunanti.
Partea a treia.
In timp ce se intamplau cele de la * vorbesc cu verisoara lui, care locuieste acolo, cu speranta multa si o intreb.
– Tu stii adresa? Adica numarul?
– Nu, totusi cred ca e 1 ca la 8 e un easy box si nu e deoarte.
Sfarsit!