30 iulie, 2018, Diano Marina, Italia, pe plaja.
Genul de om facut sa fie bunic langa noi. Ca sa fie bunic avea in dotare si 2 nepoate. Estimez ca a mica avea pana-n 3 ani.
Nepoatele fura imbracate la un moment dat ca se lasase seara. Cu hainele pe ele faceau ce faceau si fara ele si, implicit, rochiile erau namolite si ele pline de nisip. Aia a mica avea o rochie rosie cu un volan, cum alerga, sarea nisipul din ea. Ba faceau castel, ba alergau porumbeii, ba se alegau reciproc, ba-l puneau pe batran sa stea cu ochii-nchisi si-l “carau” de mana sa pice-ntr-o groapa facuta de ele, langa mare si tot asa…
Cum era seara si venise ora cinei, bunicul scoate o bucata de paine (sa-i zicem cu indulgenta focaccia – paine crescuta si galbena) si-l aud – ” come e buonissima la pizzetta!” – am inceput sa rad cu lacrimile, si ele mancau de mama focului, mai cadea pe jos, mai continuau procesul de imbucare si pe fundal – “e buonissima la pizzetta”.
Ce mai conteaza ce mananci cand ai alaturi o asemenea prezenta?