Noi catalogam foarte usor lucrurile ca sa stim sa le manipulam. Sa luam un exemplu dulce, sa ne gandim la prajituri:
– zici savarina, amandina – pac comunism, pac copilarie
– zici mille feuille si/sau creme brulee vezi si Franta si “boulangerie”-a
– zici strudel si vezi Austria
Dar ce facem noi cu cozonacul? Ce facem? Acest controversat “dulciu”, sa va explic de ce.
Cand ma gandesc la copilarie o vad pe bunica mea cum arunca aluatul in sus si-i framanta si erau buni de numa si raspandeau un miros de neuitat, dar, de asemennea, imi amintesc si nuntile de la tara cand era pus sa “captuseasca” platoul si sa-l faca sa para mai bogat. Nimeni nu-l manca, lumea se “infigea” la prajiturile ale mai bune, “alea de deasupra”.
El era folosit si pe platourile de la inmormantari. Era un dulce bun la toate.
Acum, in secolul in care traim, avem acces la mii de feluri de specialitati, dar a revenit si el, cozonacul, dar il gasesti facut mai mult de cofetarii de alte natii si la un pret exorbitant.
Aaa, sa ne gandim si la ora, saracu’ cozonac e bun oricand:
– dimineata il mananci in momentul in care dai pe gat un paharel de lapte
– la pranz, ca desert
– seara, ca-l ai in casa si-i prea bun.
Si mai este un aspect, intalnit la mine, cum ma gandesc la el ma ia o pofta “lesinatoare”, care nu se intampla cu altele. Iami!