Màlaga sau

orasul pantalonilor scurti sau prea scurti, scurti-scurti, scurti rau de tot, aproape inexistenti; sau a singurelor masline care mi-au placut vreodata, a celor storcite care au un fel de crestatura si-s imbibate cu usturoi; sau a cartofilor copilariei petrecute la Coltesti, adica aia prajiti si amestecati cu ou si carnita; sau a barbatilor care se dau cu Aqua di Gio; sau a oamenilor care vorbesc la cina de-ti sar Padron-ii (ardei mici si verzi, copti) din mana; sau a jumatatii de oras care-i vechi port si are si plajica; sau a celeilalte care pare oras nou cu zgaraie nori; sau a farfuriilor pline de soiuri felurite de jambon; sau a artei care se regaseste pe strazi; sau a inghetatei pt. care stai sfertul acadamic la coada; sau a femeilor incaltate-n sandale si cu geci pe ele. Cam asta fu sentimentul trait cand te plimbi pe strazi si vezi oamenii cum respira viata, canta, traiesc si dau cu mopul jumatate din straduta din fata restaurantului. Au si ce limba melodioasa au, parca facuta sa mearga cu mediul inconjurator. Din cand in cand te mai “loveste” si cate o “reclama” la flamenco, toate astea te imbie sa le traiesti pasiunea.