Napaditi de ganduri

De multe ori vorbesti cu cineva si in capul tau socotesti (de ce lasai 620 la supermarket), analizezi (o fi mai bine sa fac Craciunul in Italia sau cu familia), “plangi” (nu m-a bagat in seama de 3 zile), prioritizezi (vad lumea sau fac copil), apare familia (nea Popescu se dusmaneste cu Georgescu, pt. ca scorpia de Georgeasca i-a lasat averea lui Ioneasca), discuti cu frustrarea (de ce zise Xa ca-mi statea mai bine inainte), proiectezi (ajung acasa si fac ciorbita de pui, deci trebuie sa-l dezghet) si miliarde de ganduri care mai pozitive, care mai negative, dupa cum ne e ziua, firea, viata, starea etc.

Eu am multe ganduri. De multe ori realizez ca vorbea omul cu mine si m-a furat un prapadit de gand si am pierdut din discutie. Si nu-mi place sa pierd, ca vorbeam ca imi placea conversatia. Si ma apuc sa ma concentrez la ce am pierdut si e posibil sa pierd “alt pasaj”.

Realizez ca asa ni se intampla aproape tuturor, nu sunt eu mai speciala, si intotdeauna ma gandesc la ce s-o gandi omul de langa mine sau care trece pe langa mine – o fi fost anuntat ca nu mai are de munca, s-o gandi ca n-are cu ce-si hrani copiii…si trecem mai departe, si tot mai departe.

Oamenii nu mai cer ajutorul (incep sa-si impartaseasca din suferinta doar daca le povestesti tu, si atunci, prin asociere, se deschid si-ti spun o poveste similara), nu se mai plang, nu-si mai recunosc durerile si amaraciunea pt. ca nu poti fi tu “ciumatul ciumatilor” cand toate au al mai minunat om din univers langa ele, al mai superb si ascultator copil, al mai frumos job, al mai bun sef etc.

Ne-am uscat cu totii. Bagam sub pres pana la pluti, dar noi ne, ne vom afunda. Oare cui ii mai pasa si cand? Oare de ce?

Leave a Reply

Your email address will not be published.