LaCotzumeni

sau este despre un cadavru, nu conteaza, cert e ca am numit-o asa ca un omagiu adus Agathei Christie, fara de care suspansul in litaratura nu ar fi existat.
Eram tot in cadrul povestii anterioare (cea cu saltea), vara, cand se facea ca mirosea rau de tot pe hol. Cum intrai in casa era un hol mic care dadea in bucatarie. El gazduia un frigider si, sus de tot, avea si un dulap de depozitare. Din ce in ce mirosul se intetea…La inceput, mai facandu-ne ca ne aplecam, mai ca ne intindem sa punem o haina in cuier, mai ca ne legam la sireturi, ne miroseam una pe alta. Nimic.
Incepram sa verificam incaltarile. Nimic.
Frigiderul?
Nimic.
Ne cocotaram in spatiul de depozitare (era sus tare) ținandu-ne una pe alta ca scaunul nu te ajuta sa verifici pana-n fundul dulapului si mirosiram lucru cu lucru.
Nimic.
Mirosiram teava cu teava. Nimic.
Intrebaram lumea si ascultaram sugestii si sugestii. Nimic.
Desfacuram teava de la scurgere de la bucatarie, a albiram cu clor.Nimic.
Deja nu se mai putea…Se intetise prea rau. Nu se mai putea sta. Fiecare discutie a noastra era doar pe tema asta. Internetul nu ajuta. Disperarea crestea, in hol nu mai puteai sta.
Traseram concluzia…un cadavru. A murit un vecin si ori il ascunde cineva ori nu l-a gasit nimeni. Acum ca solutia fusese gasita, cum sa faci sa descoperi cadavrul?
Daca veti avea vreodata nevoie aflati cum se face, uitati niste solutii… o iei de nebun pe la usi si mirosi. Nimic. Treci la etajul urmator. Nimic.
Cert e ca disperarea crescuse ci singura solutie valida era cadavrul. La poveste participau mai multi care ne ajutau, si cum apogeul fusese atins am inceput sa batem la usi, nu mai stiu motivul invocat, dar noi urmaream:
1. Daca apartamentul e locuit
2. Daca se vede ceva suspect din hol
3. Se simte mirosul.
Si cum purceseram si vorbeam cu vecinul de deasupra si ochii erau atintiti sa vedem daca se vede mortul…suntem strigati din casa. Se descoperise pricina, “cadavrul”…v-as lasa sa ghiciti, dar n-o veti face niciodata si atunci ma simt obligata sa va divulg secretul…ca doar pierdurati cateva minute citind cele de mai sus, dar puteti sa-mi spuneti daca ati fi ghicit.
Revenind, frigiderul are o gaura-n el, gaura e acoperita cu o “floricica” de plastic. Cu ceva timp in urma, dintr-o cutie de lapte s-a varsat niste lapte. S-a scurs prin “floricica” si s-a dus pe motor.
Sfarsit.

Sa tot fie vreo 9 ani de cand se intampla. Se facea ca locuiau impreuna 2 fete, colege de munca, la inceput de cariera, cu salariu saracacios, dar cu pontential. Cum “chelului tichie de margaritar ii trebuie” se asezara si ele in chirie fix in piata Romana, chiar vis-a-vis de teatrul Ion Creanga.
Cum apartamentul era mic si mai trecea cate un om pe la ele sau de fapt e de la povestea cu plosnitele. Aici memoria imi joaca feste…asa ca vi le zic pe ambele.

Plosnitele
Eram fix in cadrul de mai sus cand ne trezim plini de bube si cu pielea rosie foc. O zi asa, doua-trei, fuseram diagnosticati prin telefon – dupa mancarimea care nu inceta deloc – cu scabie, cum se zice la mine la tara – raie. Iar ne manca, iar ne scarpinaram si iar ne manca si unul din noi se duse sa ne reprezinte la un doctor. Aveam plosnite. Mizeriile astea de plosnite nu se vad, traiesc in lemnul patului. Mama si ce ne mai manca!
Vorbiram cu proprietarul si cazuram la intelegere ca “recamierul” (numit asa dupa doamna Récamier) trebuie aruncat.
Si fu scos in holul blocului. In blocul unde stateam, isi faceau veacul tot felul de oameni ai strazii, dormeau pe jos, langa calorifere. Cand vazura sus-numitii patul, se culcara pe el. GC imi zice la un momemt dat – i-as trezi ca-mi e mila de ei.

Musafirii
Ori de la relatarea de mai sus aveam saltea gomflabila (200×200) pe jos ori ca mai venea cineva pe la noi, si noi tratam musafirii cu respect. Acum, cum salteaua era mare si camera nu era asa mare, o mai tineam pe balcon, da, mi-am amintit, aveam pat, deci era pre-plosnite. Revenind, salteaua pe balcon, noi dam stingerea. La vreo 5 minute se aude un inceput de furtuna, se mai aude una-alta si in momentul cand sar din pat o aud si pe GC – Mada, salteaua. Tusti din pat pe balcon, salteaua pe asfalt se lasa dusa de vant spre Dacia. Fugi tata, in pijama si in papucii de casa. GC statea pe balcon sa nu ne-o “fure” cineva si cand am ajuns in fata blocului ma dirija. Ia-o-n stanga etc. Eee, intre timp dadusera si vreo 2 stropi, nu mai multi, dar suficienti cat sa se murdareasca salteaua un pic de mocirla. In pijama, abia o tineam, cu fata storcita de ea, cu nitica mocirla pe mine, am adu-o acasa. De atunci a stat in casa sau fara aer in ea.
Aaa…ca uitai sa mentionez…cred ca plosnitele le luasem de prin Vama.

Blestem ca nu dormisem cu cortul!

Veni si vara. Vara aducatoare de multe, de caldura, de floricele, soare, mare, miros, dorinta, terase, culoare, de “flu flu”, de vaporos, de diafan, de mai nimic, de mai putin, de aproape deloc.
Si cum veni ea, veni si “eleganta” peste noi. Si ce aduse ea? Aduse faptul ca uneori chiar nu vreau sa fiu asa intima cu lumea si-i vad dedesupturile. Ca uneori-i de la micime, alteori de la grosime, uneori de la “scurtime” si alteori de la pozitia picioarelor sau uneori de la faptul ca lungul deranjeaza si e dat prea mult la o parte.
Eleganta nu e un costum, eleganta e un miros, o atitudine, o decenta.
E mare lucru sa stii sa-ti porti si fusta si burta si tocurile si orice.
Eu ma cred mai atragatoare intr-un sac decat pe un toc cui pe care nu stiu sa merg.
Daca esti indragostit de haina pe care o purtai la -10kg, n-o forta, fa-i dreptate si lasa-o, pastreaza-o cu drag in amintire!

pe acelasi interval este ceea ce numim inainte si dupa GDPR.
Unde mai pui ca eu, credula fiind, ma si gandeam ca se curata singurica casuta de email.
Ca si in viata, aia de bun simt si care sunt si aia care te intereseaza pe tine, de genul – pensie, abonamentul la sanatate au trimis cerere de acord si pace. Restul – au trimis un soi de cerere si au continuat…

Fusei la veterinar. Eu am mai vazut si-n trecut niste lucruri “bizare” pe acolo, adica cum sa zic, oameni cu prea mult suflet, dar astazi chiar fu prea de tot.
La inceput parlamentai cu doamna din stanga mea, apoi din dreapta, ca ma si mutai cum prinsei un loc liber. Doamna avea 16 pisici (14 erau ascunsi la etaj, mama dumneai nu trebuia sa afle de existenta lor, stia doar de 1). Pisicile aveau toate o poveste: una era oarba, una a avut maxilarul rupt, una avea o ureche cam pleostita. Dansa le-a luat de pe strada, care mutilata, care cu coloana rupta, care cu viermi in maxilar, 16…
Venea pe rand la veterinar cu ele…aveau si catei, daca imi amintesc bine, 7, dar acolo nu dezbaturam subiectul.
La un moment dat aparu un domn, cara un suport mare in stanga, unu mai mic in dreapta si pe spinare o sacosa. 3 pisici erau aduse.
Din una in alta aflai ca domnul si sotia au 48 de pisici. Cea mai batrana si prima avea 12 ani. Cea de-a 2-a a fost salvata de la o spalatorie auto, iarna, cica se mai jucau angajatii dand cu apa pe ea. Ma mai amuza faptul ca una a fost luata de pe strada crezand dumnealui ca e X-uleasca de acasa si a fugit pe strada, dar nu era, era alta ce semana leit. Bineinteles ca cu toate ca statui mult, nu apucai sa aflu toate povestile, dar fiecare avea una, ca noi toti.
Plecand de la asta, meditai eu si la cat de greu e sa cresti o floare. Orice creste are nevoie de tine, timp, atentie, dar pana la urma cred ca viata asta este despre asa ceva…si de aici intrebarea serii pe care cred ca oricine trebuie sa si-o puna la un moment dat in viata – tu ce ai crescut cu mana ta?

Unul din momentele acelea cand lasi o femeie sa aleaga din circa 90 de culori…ea si trei paletare…si intre ea si decizie cam 3 ore…si ea si paletarele si paletarele si ea…si alege, una din culorile fara cod, adica din cele care nu se puteau folosi. Sa fi fost singura fara cod, curat ghinion, dar chiar daca nu era singura, care era probabilitatea?
Si in sfarsit se cade la intelegere si pleaca si pe strada, la juma de metru de ea cineva arunca de la etaj un pantof sport, unde? – A, in Bucuresti, da, in capitala ;).

Cum ar fi daca ai visa ca intr-o zi vei fi dusa intr-un parc real si printr-o usa magica vei trece intr-unul ireal creat pt. tine. Treci de usa si-i verde, si-i padure, si-i multa apa. Vremea cam mohorata, nu fusese anuntata ca sosesti si-si tinea resursele la frigider,pana sosea momentul.
Dar apa era mare, in stanga ta, primitoare si pe ea, si se faceau ca niste poduri pe care te puteai plimba prin apa. Mici, metalice.
Poate atata fu visul, poate atata fu imaginatia.
Dar ce-ar fi daca cineva l-ar si creea?

Ne-am pricopsit cu un pisoias de o luna care roade tot (inteleg ca-i lipseste mama lui si suptul neintrerupt la frumoasa lui varsta) si cum are o pasiune pt. cabluri, il las sa-si faca damblaua ca si asa le-a cam “dovedit”. Fac un film cu escalada d-soarei pe perete ca sa ajunga la cablul, cum il prindea si cum purcedea la atac.
Il dau maica-mii, ea, panica, – nu-l lasa mama sa roada cablurile! ma pregateam cum sa dau replica inteligenta – cum ca-l las ca daca le strica iau altele – cand mama continua – “ca se poate curenta. Ai grija!”

 

Undevaul asta exista si de cand te apropii de el te ia ceva pe sira spinarii. Mai tot timpul, in fata sunt salvari, si stiind unde te afli parca ti-e si frica sa te uiti sa nu ajungi la concluzia ca si oamenii pot fi mai multe bucati.
Treci de asta si intri, si mi s-a intamplat aud o femeie urland, dar urletele erau de undeva de unde si strafundul sufletului ti se pare prea putin…biata de ea.
De trebuie sa cobori, ajungi pe niste coridoare de n-ai loc sa respiri de ce-nguste s ele si ce multa lume asteapta. Citesti diferite dureri, parul e mult mai alb decat l-ai vedea in oricare alta parte, cearcanele mult mai adanci, oftatul mai puternic si privirea prea dusa…prea cu putere sa treaca prin orice si sa nu vada nimic.
Pe culoar, un om care semana cu Robin Williams tinea in brate pe “R.W” tatal, mai inalt, imbracat foarte curat si lasat tot in bratele fiului. Aceasta imagine n-o sa o uit niciodata. Domnul in varsta, era sleit de puteri si foarte galben si cum n-a avut unde sa stea, s-a pus pe un scaunel si s-a lasat in voia a ceea ce iti mai da speranta, copilul. Am mai vazut copii stand la mame, iubita pe iubit si viceversa, mama la fiica, dar tata in bratele baiatului…nu, si a stat omul acela cam 1 ora asa…apoi am plecat eu. Eu ma gandesc acum la el si-i doresc sanatate.
Doctorii si personalul imbracat in minim 5 culori: grena, verde menta, verde iarba, roz, alb etc…eu din filme stiam ca doctorii au o culoare si asistentii una ca sa stii tu, “musafirul” ce si cum…mie imi plac foarte mult culorile, dar nu cred ca stia cineva cui sa se adreseze.
Am mai vazut 3 oameni ferchezuiti maxim: 2 tipi si o tipa, si nu m-am putut abtine si am tras cu urechea, vindeau servicii sau produse medicale. Asteptau sa apara si sa “insface” vreun doctor sa-i prezinte oferta.
Mi-au mai sarit in ochi 2 “chestiuni”, un doctor cu barba de statura potrivita care vorbea si explica frumos si chiar mi s-a parut ca era cu ochii in toate partile sa rezolve pe toata lumea si necioplita. N. trebuia sa fie la informatii, n-o gaseai, si cand o, tu vorbeai si dumneai nu…
Ia stai domne asa! Pai cum? Treci pe langa un cuplu si o batrana, care pare se ca-ei cautau tatal/barbatul si nu raapunzi nici a 5 oara.
Nu e vorba de salariu mic, de lipsa timpului (chiar muncea in periplutile ei), e vorba de nesimtire. Iti dai seama…ai puterea sa tii niste pricajiti pe jar, ce important trebuie sa te simti tu, mai ales ca-i vorba de durere!

De la biserica…nevasta mea cu copiii o luara inainte cu masina, eu luai bicicleta, puteam sa iau si calul, da-l lasai sa se odihneasca.