LaCotzumeni

Eu de la tataita (Dumnezeu sa-l ierte) am invatat cateva vorbe de duh, de genul – omu’-i om si porcu’ porc ;), dar imi amintesc cu el un episod. Eram la o masa, sa tot fi avut peste 84 de ani, lua niște pastile pe care si le pusese grijuliu in buzunarul camasii. Si dupa ce manca nitel, se scotoci atent in buzunar si hop cu pastila pe gat. Eu – Ce faci tataie? Nu iei si apa?
El – pai nu baui apa mai inainte?

Imi pare rau ca n-am retinut exact expresia, dar un dragalas copil de 8 ani,  din provincie, mi-a zis ca Bucurestiul asta e total difetit, pana si cersetorii iti cer 20 de lei, nu 1. 😉 Chiar asa e! Mai ieri era o doamna pe Grivita care insista ca are nevoie de suma asta…m-a mirat totusi faptul ca eram aproape de gara si n-a invocat biletul de tren!

Episodul asta ma facu sa-mi amintesc de un altul de la tara, taiam un porc in curte, conditii ca la tara, unu spargea un lemn, altul cara o galeata de apa si intra un betiv in curte si zice…”hai repede, X-ulescule scoate un pahar de tuica ca ma grabesc!

 

Cand de zgaiesti si din fata si din stanga si din dreapta si nu intelegi, e clar, nu-i de tine!
Am tot incercat cu arta asta contemporana, nu e chip! Parca special se cioparteste cate ceva ca sa arate a altceva, dar de ce? dar pt. ce? Nu sunt eu avizata, dar cand ma uit la un tablou sau la o poza vreau sa ma incante ele. Mai este o treaba, povestea. Te uiti la ceva si nu-ti spune multe si apoi incepe povestea: lemnul are cu sute de ani, uleiul e din copcac unic, pensula e spalata in lacrima de crocodil…eu zic ca povestea face bine literaturii si e bine cand vine si încununa o imagine care deja te incanta prin sine.
Dar ce credem noi despre Impresionism? Dom’le, cu totul “autre chose”! Sunt culorile alea pastelate de parca zici ca a trecut timpul peste ele si le-a pudrat, de le gasesti in cutiile rotunde pt. palarii, in cofetariile italiene pline de fondante. Are si liniile alea asa curbate, nesigure, tremurate, punctate, spoite. Are si culori mai puternice de daca ai una in garderoba numai pe aia o vezi. Are si iz, si parca-i o adiere de vant intr-o zi de august pe la 2 ziua, si parca-i panza zburata de vant pe marginea marii,  si parca-i o vaza de flori intr-o camera aerisita.

2 nebuni
Eram in Italia, ne intorceam de la Arbelobello cu trenul. In stanga noastra, un negru inalt si aratos. Ma uit la el si nici nu intorc bine capul ca o aud pe Celine Dion. De atunci mi-l amintesc non-stop, omul era “nebun”, traia concertul mai intens decat daca ar fi fost pe stadion. Aplauda, canta cu ea, sorbea telefonul din ochi, dadea din picior. Traia super intens muzica. Pleca din cand in cand sa arunce ceva la gunoi si atunci castile ieseau din telefon si noi ramaneam cu Celine. Demential! Facea si semnul – “lasa ca te stiu eu!” A raspandit pozitivism si dorinta de viata, traia o lume a lui intr-o lume a lui, si m-a dus cu gandul ca ne putem bucura de orice avand nimic sau de nimic avand totul…

Continue reading “Oameni care-ti raman pe retina”

daca doamnele si d-soarele care poarta sutien transparent stiu ca se vede?

Pe mine ma ia anxietatea doar cand ma gandesc ca as putea avea, tot timpul, “luna”-n geanta…
Ar fi si avantaje, sa gasesti cheia cand ajungi acasa (mai ales cand te lovesc si alte necesitati), sa ai cardul de la munca la indemana, sa ai garantiile intregi si sa se mai vada si data pe bon, sa nu ti se desfaca borcanul cu ardei uiti peste acte, dar daca ma gandesc la dezavantaje…sa nu gasesti tu o pereche de cercei de care uitasei, sa nu gasesti tu o ciocolata cumparata din ultima excursie, un bilet de muzeu mototolit care sa-ti produca o amintire, un elastic de par si cateva agrafe, cativa ronisori…sa ai placerea sa rastori multe genti pe o paturica, sa le faci o generala si sa faci zeci de drumuri sa duci din lucruri gasite-n ele si sa le “clasezi” pe undeva si sa sfarsesti prin a face o noua cutie cu maruntisuri!
De 2 ori in viata am pierdut geanta cu totul, cel putin o fata stiu ca feng-shui-ul curateniei m-a tradat!

Citeam…si cum Márquez ma prinde foarte rau pentru ca nu prea inteleg tot ce zice si ma tot intreb – cum i-o fi venit sa zica asa, ce-o fi fost in capul lui, dar cata imaginatie sa ai, si tot asa.
Tinand cont ca mai aveam 2, 5, 7 pagini (nu stiu exact, putine rau, cat sa nici nu le simti intre degete)…citeam de zor. M-am intrerupt putin la aplauze. Apoi aud – hai!
Iau traistuta si plec. Cand ajunsei in autobuz, caut in traista moderna de panza (asa se poarta acum, iei bucata de canepa/bumbac/in, ii bagi un print si aia e, dar adevarul ca-s mega practice si usoare) care, bineinteles, facuse naveta – pe picior – sub picior – dupa statusul zborului. Nimic!
Cum uneori mai serveste si ca semn de carte, rasfoiesc rapid tot ce gasesc, nimic!
Fug din autobuz si urc in avion. Zic unde statusem, se duce o tipa sa caute si zice ca nu-i nimic. O mai rog o data – nimic!
Ma aplec sub scaun – primul indiciu era acolo, zic uitati pachetul de servetele – mi se raspunde – credeam ca ne uitam dupa buletin…
Iau totusi si servetelele si cand ma uit buletinul era chiar pe scaun, putin spre scaunul vecin. Fug si cand ajung la scari…nici un autobuz! Stai ma’nene! Cum asa? De obicei pe pista-s doi oameni care supravegheaza ce se intampla, m-am gandit ca m-au vazut intorcandu-ma. Ma uit repede unde-i aeroportul cu gandul sa o iau pe jos. Departe rau, m-am gandit ca ma aresteaza.
Ma intorc in avion, o d-soara de la securitate, ironic si superior – cum ati ajuns aici? Ati coborat fara sa anuntati soferul? (asa s-o face, nu neg, dar nici ca ma gandisem)…am mai auzit cateva glume de genul ca am vrut sa merg cu masina VIP…si am ajuns cu masina d’soarei la aeroport. Mi-a placut, muzica RAP, o sirena care se misca-n bord, treceri pe sub aripi de avioane, filme, ce mai!
Si toate astea cand mai erau 2 pagini, parul de cativa metri era taiat si un total neasteptat sfârșit era aproape! Cred ca daca l-as intelege nu mi-ar mai placea atat! Vivat!