Am in cap numai versuri amestecate, zic ceva de genul (nu stiu daca sa pun ghilimele sau nu vazand ca-s amestecate, cumva, asa ca procedez ca atunci cand nu stiu ce semn de punctuatie sa “pui”, bag o linioara, – cum am reusit sa te intalnesc, la sfarsit gandului meu nebunesc – doamne, cata profunzimea – cum am reusit sa te intalnesc la sfarsitul gandului meu nebunesc?!
Gasindu-ma in avion, dupa un puisor de 10 minute de somnicel, zic sa notez “neste” lucruri ca peste ani sa ma “cetesc” singura si sa-mi retraiesc trairea.
Vin din Copemhaga si “definitely” am zis ca ma apuc de sport, deci, clar lucru, banuiesc ca voi uita, dar am simtit-o in dorinta, in cap, in corp, toate zilele cat am stat aici. Cum e posibil, cand e un vant de te zboara falfaind dur, sa vezi oamenii atat de senini cum bicilesc, cum? Ma uitam la fetele lor pe bicicleta – am citit impacarea, linistea, linul, acceptarea si frumosul.
Deci – sport – pt. impacarea si comuniunea cu sinele.
Si acum sa vorbim despre nordici, prin prisma mea.
Liniaritate, verticalitate si inaltime. De fiecare data, i-am perceput asa, o placere sa ii privesti.
Inalti in asa masura incat eu percep demnitatea, cu pistrui, cu ochelari (apropo de apropo, la ei gasesti ochelari direct cu dioptria in ei, la market asa, vizavi de ceapa, dar nu inteleg de ce nu si cu -, +ul e la mare putere) cu haine cu design impecabil, piele translucida, pistrui, buze intotdeaua date cu luciu (apropo, am luat si un “doar” 15 sa le dau cadouri si folosindu-l pe cel pentru mine am avut simpla senzatie ca m-am dat cu carmol, asa o fi “fashionul” sa iei putina viteza din centru fetei).
Doamne ce frumosi sunt, ce drepti. Hainele in nuante de gri, negru – asa in culorile unei zile mohorate, cat ce bine vin ele cu niste pufoase fulare si caciuli colorate si mai toatele mentionate cat de bine vin cu chipurile lor blonde si traslucide.
Designul nordic – doamne, doamne, unde s-ar putea vedea linie mai dreapta, forma mai corecta, rotunjime mai perfecta, culori mai potrivite obiectului?
Doamne si ce vant? Si, totusi, veniti in ele iarna, sublimul atunci e, sa vezi magazinele deschise cu lumina aia de veghe in ele si sa-ti ia 5 minute sa intelegi daca-s deschise sau nu.
Daca n-au inventat ei cafenelele cu cafea de specialitate, eu nu stiu ce sa mai zic – si nu vorbesc de cafea aici – e prea nu stiu cum (probabil prea acida) pentru gustul meu, ci de vibratia si desingul din interior, am vazut multe cafenele de la noi aici. Ce mi place mie mult e ca apa e gratis in butoiase si paharele carese pot folosi sunt asa de uzate si calcaroase ca acasa nu le-as mai folosi, dar aici mi-au placut mult.
Si vantul si ploaia – ca uitasem – cand am ajuns – stiind ca e o tara scumpa – am ales sa-mi iau de pe strada un hot-dog si cum muscam a-2-a imbucatura din el au inceput sa mi zboare felioarele de castraveti din el, asa pe la nasuc, mai bine zis, pe sub. M-a mirat tare, desi cu 2 minute inainte, ca sa pot plati, am pus teancul de pliante pe tejghea si asa le-a zburat vantul ca un domn binevoitor a trebuit sa dea 3 ture sa mi poate recupera 80% din ele.
Si vorbind de ploaie si vant, e o stare aici, pe care o mai traiesc si la noi, pui mantaua a mai groasa pe tine, gluga in cap, te uiti in fata si te rogi sa nu te loveasca ceva si alegi asta cnu cu inconstienta ci ca altminteri, daca ai intoarce capul, ti-ar fi frica sa-l mai aduci in pozitia initiala.
Doamne ce biciclete au, daca nu le-as fi vazut, as fi crezut ca-s plasmuiri ale viitorului.
Doar 3 bicilete erau sa ma loveasca, noroc ca-s obisnuiti cu turistii rataciti.
Daca luati barca de la noult port (care dateaza de pe la 1600) sa stiti ca 991 nu se mai intoarce, cand va prindeti, daca vreti sa va intoarceti pe jos sa stiti ca nu peste tot-s trotuare.
Cum spuneam – doamne ce design. Doamne cata profunzime in tristetea culorilor.
Si ca sa incheiem frumos – iubind marea am decis sa-mi iau micul dejun pe plaja cu pescarusii. Bun si intreprins, la sfarsit, desi ma zbura vantul zic sa fac o plimbare si fac. Pe la jumatatea plimbarii vad un pod ce ducea asa cateva sute de metri in mare. Analizez “situatiunea” si-mi incordez “muschenii” si-mi zic, hai ca asa incordata nu ma zboara. Si merg…simt ceva pe langa mine, trece un nordic cam la 2m in halat din ala de-l bagi pe cap si in picioarele goale. Eu faceam o poza. Trece, zambeste, ajunge la marginea podului, se dezbraca. Imi permit o mentiune – e ca un episod din ala cand tu, efectiv, nu stii ce cauti in viata dumneata – se dezbraca total, se pliaza cu fundul liber spre incoa si intra in apa. Sta 3-5 minute, am stat si eu in soc uitandu-ma in dreapta. Iese, ia halatul si pleaca agale inapoi cam 800 m. Mergea ca fii-mea camd nu vrea la gradinita.
Jur ca maine dau cu dusul rece de la genunchi in jos.
Orice ar fi si orice v-ar placea, Mediterana e “vida”, vizitati nordicele si simtiti-le profunzimea si traiti-le cu propriul corp.
