Mai toata viata am auzit din astea asa, cum ca laurii-s pentru cei care insista, cei care nu se dau batuti, cei incearca pe toate caile, cei car construiesc singuri o fereastra daca li s-a inchis usa si alte asemenea.
Apai mie cand imi intra ceva in cap nu ma las.
Avem premisele, acum povestea.
Vad o piesa de teatru ce continea sfarsitul lumii, dragostea care rezista, sarut, nimic mai presus, ceva rezistent, sentimente care dainuie si apocalipsei etc.
Mama, zic, asta e perfect, sa vada si cel din stanga sau dreapta mea ca s altii carora le iese inima din “pieptus” de atata pasiune. Doar – din orice avem ceva de invatat.
Zic- sa purcedem cu bilete, n-apuc, nu ma las:
– rup google
– sun
– intru pe site-ul teatrului
– in sfarsit FB. Acolo discut cu un om deosebit care imi comunica ca mai e un loc.
Mi se spune ca mai sunt bilete maine, ma tangui ca n-am cu cine lasa copilul si domnul, extrem de cumsecade, imi mai gaseste un bilet
(ca o paranteza in paranteza, cand intalnesc oameni asa traiesc o urma de speranta despre Omenire).
Atat de fericita eram!
Ajungem la piesa, flancati la dreapta. Incepe piesa, dans, dans (nu-s asa de priceputa sa zic faca era pantomima).
Minutele treceau greau, eu asteptam sa vorbeasca, nimic de acest gen nu se intrevedea.
Flancati la stranga.
Asteptam.
Unde-s replicile, cum vedem noi ca dragostea puternica exista. Nimic, nimicrl.
A fost numai muzica si miscare scenica cu simbolistica.
Vreo 40 minute am asteptat un cuvant, un semn, nimic, cum eram in centru, doar am asteptam. Apoi doar am asteptat finalul…
Ce inseamna setarea asteptarilor, poate daca n-asteptam o intelegam altfel, dar asteptand n-am facut decat sa ma frustrez…
Dar ce voiam eu sa spun?
Voiam sa spun, in lumina ultimelor evenimente, ca e bine sa perseverezi (primul sut in fund nu inseamna nimic), dar daca destinul iti trimite semn dupa semn, poate n-ar fi rau sa-ti gasesti alta menire.
Zic si eu, na, nu dau cu parul!